Potrivit S&P, la finele lui 2013 companiile chineze aveau datorii de 14.200 miliarde de dolari, faţă de 13.100 miliarde de dolari cât datorau companiile americane, iar schimbarea la vârful clasamentului a avut loc cu un an mai devreme decât se preconiza. De asemenea, agenţia de evaluare estimează că regiunea Asia-Pacific, în frunte cu China, va fi responsabilă pentru o jumătate din necesităţile de finanţare ale companiilor din întreaga lume, estimate la 60.000 de miliarde de dolari până în 2018.
În prezent, China, a doua mare economie mondială, finanţează un sfert până la o treime din datoriile companiilor prin sectorul său bancar din umbră, iar acest lucru are implicaţii la nivel global, susţine S&P.
'Aceasta înseamnă că până la 10% din piaţa globală a datoriilor companiilor este expusă la riscul contracţiei sectorului bancar informal din China', avertizează agenţia de evaluare, estimând că este vorba despre o sumă cuprinsă între 4.000 şi 5.000 de miliarde de dolari. 'În condiţiile în care economia chineză ar urma să înregistreze o creştere nominală de 10% pe an în următorii cinci ani aceasta sumă nu poate decât să crească', adaugă S&P.
Din punct de vedere al fluxului de lichidităţi şi al gradului de îndatorare, companiile chineze se află în urma rivalilor globali, după ce în 2009 au fost lideri, susţine Standard & Poor's.
'Agenţia adaugă că sectorul imobiliar şi cel siderurgic din China constituie o un subiect de îngrijorare, în condiţiile în care preţul ridicat al proprietăţilor imobiliare a contribuit la scăderea cererii pentru oţel. AGERPRES/