Anul 2010 va aduce o creştere a investiţiilor în materiale promoţionale, potrivit unui studiu al companiei Basis&Basis România. Astfel, dacă în 2009 60% dintre companiile româneşti au tăiat bugetele de publicitate, implicit promovarea prin materiale promoţionale, anul acesta peste 50% dintre companii estimează creşteri ale bugetelor aferente achiziţiei de materiale promoţionale de până la 10-15%, în condiţiile în care costul-per-expunere în acest caz este mult mai scăzu
Anul 2010 va aduce o creştere a investiţiilor în materiale promoţionale, potrivit unui studiu al companiei Basis&Basis România. Astfel, dacă în 2009 60% dintre companiile româneşti au tăiat bugetele de publicitate, implicit promovarea prin materiale promoţionale, anul acesta peste 50% dintre companii estimează creşteri ale bugetelor aferente achiziţiei de materiale promoţionale de până la 10-15%, în condiţiile în care costul-per-expunere în acest caz este mult mai scăzut comparativ cu cel al materialelor print sau publicitatea TV.
Potrivit Basis&Basis Romania, 60% dintre companiile de pe piaţa românească au avut în 2009 un buget zero pentru acest segment, în timp ce doar 40% au alocat resurse financiare. Pentru acestea, valoarea bugetului a variat între 100.000 euro şi 500.000 de euro.
Astfel, mai mult de jumătate (60%) dintre companii au avut un buget de peste 10 euro/persoană , 20% au alocat între 5-10 euro/persoană iar restul de 20% dintre companii au avut un buget de 5 euro/persoană.
Materialele promoţioanele cresc vânzările
Pentru majoritatea companiilor, respectiv 80%, materialele promoţionale sunt folosite pentru creşterea vânzărilor, în timp ce 40% consideră că rolul acestora este creşterea notorietăţii şi a brandului.
60% dintre companii apreciază că activitatea de promovare prin materiale promoţionale duc la o creştere cu 5-20% a volumului vânzărilor. 32% dintre respondenţi aşteaptă o majorare cu 21-50% a vânzărilor în urma promovării produselor/serviciilor cu ajutorul materialelor promoţionale, în timp ce numai 8% aşteaptă majorari cu peste 60% a volumului vânzărilor.
80% dintre companii oferă cadouri office
În acelaşi timp studiul mai arată că 80% dintre respondenţi achiziţionează promoţionale pentru sărbătoarea Crăciunului. 40% dintre companii organizeaza campanii periodice de vânzări cu ajutorul materialelor promoţionale iar 20% folosesc promoţionale cu ocazia evenimentelor interne.
În ceea ce priveşte cadourile pentru care oprează majoritatea firmelor, 80% declară că este vorba de cadouri office, precum accesoriile de birou. Restul de 40% spun că aleg fie produsele companiei, fie cadouri simbolice, ca umbrelele sau seturile de wellness. Conform studiului, în 2010 trendul va fi acelaşi.
Studiul a fost realizat în perioada 1 noiembrie – 15 decembrie, la nivel naţional, pe un eşantion de 149 de companii, din diferite industrii, cu afaceri cuprinse între 1 şi 3 milioane de euro.