Internaționalizarea companiilor românești de IT înseamnă acces la dezvoltare accelerată, crearea unui brand de țară pe câteva ramuri IT principale și acumularea unui know-how care să aducă venituri consistente la bugetul de stat, este, pe foarte scurt, radiografia unui viitor fezabil, în opinia lui Daniel.

Digitalizarea societății românești

Suntem pe ultimele locuri din Europa în materie de competențe digitale în rândul populației, avem cel mai mare număr de companii care duc lipsă de forță de muncă specializată în IT, suntem în urmă și la capitolul digitalizarea autorităților publice, dar avem cea mai mare viteză la internet. Suntem printre țările europene cu cea mai mare contribuție a sectorului IT la PIB-ul național (5,3%), situându-ne conform rapoartelor europene imediat după Irlanda (11,6%), Malta (6,4%), Suedia (5,6%) și Finlanda (5,4%), dar companiile românești de IT duc lipsă de instrumente care să le ajute să cucerească piețele globale. Acestea sunt realități, lucruri pe care le știm toți. Deși avem unul dintre cele mai competitive sectoare IT, conform raportului DESI emis anul acesta, 80% dintre companiile de IT românești întâmpină dificultăți în a găsi candidații potriviți pentru locurile de muncă create.

Daniel Homorodean, CEO Arxia și vicepreședinte Cluj IT Cluster, spune că „Suntem recunoscuți pentru numărul relativ mare de specialiști pe care îi avem în comparație cu populația, însă este în continuare insuficient pentru potențialul pe care sectorul românesc de IT îl are. Avem peste 125.000 de specialiști în tehnologie în țară, în peste 11.000 de companii”. Cum se poate să ai oameni specializați și, totuși, să nu fi în top?

Tehnologia românească, între exituri răsunătoare și internaționalizare

IT-iștii români sunt recunoscuți pentru expertiza în domenii de top precum: securitate cibernetică, fintech, inteligență artificială și tehnologie în domeniul medical. Și, deși nu sunt susținuți și nu cunosc calea pentru internaționalizarea business-urilor pe care le conduc, programatorii români au câteva avantaje competitive de necombătut, și anume expertiză tehnică de top, experiență în gestionarea de proiecte complexe și capacitate de volum și livrare semnificativ mai mari decât alte state.

Timp de 30 de ani de economie de piață, românii au dezvoltat companii de IT transformate în exituri răsunătoare, multe dintre ele fiind preluate de multinaționale precum Microsoft, Facebook, Carrefour sau chiar Google. Clever Taxi, Antivirusul Rav, Bringo sau Oliviera.ro sunt doar câteva nume, iar numărul start-up-urilor românești care atrag atenția investitorilor este în creștere. Industria IT românească este în plin avânt, iar această efervescență este observată și de către investitorii români, care și-au direcționat tot mai des investițiile către start-upuri românești în perioada martie 2020-martie 2021 (+25%), iar valoarea totală a investițiilor a crescut cu 71%, conform unui raport EY.

Spre lumea largă

Din punctul de vedere al lui Daniel Homorodean, vicepreședinte Cluj IT Cluster și CEO Arxia, „Industria românescă de software a atins nivelul de maturitate, expertiză tehnologică și experiență în implementarea proiectelor. Chiar dacă în privința maturității produselor din portofoliu mai avem încă de lucru, avem avantajele semnificative ale agilității și adaptabilității la contexte noi, un grad de deschidere la nou și la risc mai ridicat decât mulți competitori din țările dezvoltate, și confortul în comunicarea și interacțiunea internațională”. Dar, ce înseamnă internaționalizarea IT-ului românesc? Înseamnă în primul rând extindere internațională, pe piețe de la nivel global, nu doar în Europa. Această reușită poate însemna pentru companii o importantă punte de legătură spre o piață semnificativ mai largă pentru idei și competențe, precum și extinderea expertizei.

”Extinderea afacerii la nivel internațional înseamnă o cerere mai mare și creșterea capacității de producție. Deoarece avem în continuare de învățat din abordările actorilor internaționali și din modul lor de a depăși provocările, acumularea de know-how, dezvoltarea parteneriatelor și importul de inovație și tehnologie sunt câteva dintre beneficiile internaționalizării care ar trebui adoptate de companiile românești”, mai spune Homoredean.

Evoluția tehnologică globală, un cadru favorabil

Industria IT globală trece printr-un proces rapid de poziționare a statelor pe ramuri de specialitate în industrie, iar România riscă să piardă în fața unor state precum India, Vietnam sau Filipine oportunitatea de a-și atribui o poziție. Pe măsură ce țările emergente se dezvoltă, apar noi piețe și oportunități pentru companii, ceea ce le accelerează ulterior creșterea și le maximizează competențele. Deocamdată, industria românească s-a dezvoltat pe baza relației cu piața din vestul Europei și, în continuare, 80% din tot ceea ce produce IT-ul național se duce în export.

Pentru ca România să își atingă cu adevărat potențialul, este necesară o atenție sporită internaționalizării și expansiunii pe piețele globale. „Internaționalizarea este necesară, oportună și posibilă. Ceea ce am reușit în ultima perioadă și ceea ce percepem deja este că putem să stăm cu fruntea sus pe plan mondial. Cred că sunt trei zone pe care trebuie să le dezvoltăm: piața globală – și nu doar vestul Europei și Statele Unite – inovație și dezvoltare de produs pentru piața globală și un mecanism prin care să atragem talentele și să întărim nivelul de top“, mai subliniază Homorodean.

Strategia internaționalizării IT-ului românesc

Suntem încă în punctul în care industriei IT românești îi lipsește capacitatea de a crea produse competitive la nivel internațional, iar nivelul de cunoștințe și expertiză în domeniul managementului de produs și al dezvoltării internaționale de business sunt reduse. O altă problemă a companiilor românești de IT este nu lipsa curajului, ci lipsa de cunoștințe în comercializarea internațională directă, aspect pentru care compania pe care Daniel o conduce își propune să aducă o soluție în viitorul apropiat. Așadar, conform lui Daniel, iată de ce avem nevoie pentru dezvoltarea pe baze solide a companiilor românești de IT la nivel international:

  • O strategie coerentă de internaționalizare a industriei IT autohtone, care să implice susținere din partea instituțiilor, guvernului și a corpului diplomatic care promovează interesele României în afara țării;
  • Crearea unei structuri de parteneriate public-private, care să susțină și să îndrume companiile de IT românești să acceseze piețe străine. Din experiența Arxia, deschidere există, însă lucrurile ar trebui făcute într-un mod mai structurat, organizat și pe un canal oficial;
  • Conturarea discursului IT românesc, sau mai bine zis branduirea industriei IT românești și nișarea ei pe domenii de specialitate căutate în lume. Trei domenii de bază în care IT-iștii români excelează: cyber security, fintech și tehnologie medicală, domenii care pot servi României de factor diferențiator în lume.