Decizia ANAF de a institui popriri pe conturile RATB și SRTV a născut puține pasiuni în comparație cu cele născute de respingerea proiectului de Cod Fiscal. Cu toate acestea, este unul dintre cele mai importante semnale din această vară fierbinte cu privire la guvernanța economică în România. Este semnul pozitiv al încercării de a face ordine printre unii dintre agenții economici cu comportamentul cel mai impredictibil și păgubos din economia românească în ultimii 25 de ani: firmele de stat. Încă de la începutul tranziției din România, gestiunea acestor firme a permis nu numai un transfer masiv de resurse ale statului către mâini private (celebra sintagmă de „firmă-căpușă“), ci a creat în mediul de afaceri din România o incertitudine majoră legată de comportamentul lor comercial. Unul dintre principiile fundamentale ale Pieței Comune este acela că statul nu favorizează în niciun fel firmele de stat. Atitudinea acestuia ar trebui să fie cea a unui investitor privat. Mai mult, statul nu ar trebui să favorizeze firmele la care este acționar în obținerea de licențe sau drepturi de operare. Nicăieri în lume, acolo unde există un nivel acceptabil de prosperitate, firmele de stat nu sunt simple furnizoare de locuri de muncă.

Firmele de stat fie își asumă riscuri pe care firmele private nu le pot accepta în condiții normale, fie se angajează în activități economice de interes general care nu se supun regulilor profitabilității. Dar și în aceste condiții, costurile pe care ele le generează trebuie cuantificate și asumate în mod explicit, cât și limitate legislativ. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat prea des în România. Managementul firmelor de stat a fost de multe ori selectat pe criterii non-economice, iar comportamentul ulterior al acestui management a fost neprofesionist, ineficient și orientat, de asemenea, către ceea ce economiștii denumesc plastic „extragerea de rente“. România a impresionat prin numărul mare de subvenții și drepturi exclusive de monopol acordate acestor firme și mai ales prin una dintre specialitățile meniului de guvernanță economică românesc: amânarea sau ignorarea obligațiilor de plată a taxelor la bugetul public. După cum spun englezii, există uneori o nedreptate atunci când faci dreptate. Altfel spus, când după ani buni sau chiar decenii încerci să impui și acestor întreprinderi de stat toate regulile jocului, vor exista „pagube colaterale“ – de ce noi primii, de ce acum, nu este corect să ne plătim datoriile făcute de alt management etc. Totuși, mentalitatea că a conduce o firmă de stat înseamnă a avea o licență în alb în a ignora regulile jocului trebuie schimbată cu orice preț.

Firmele de stat ar trebui să fie cei mai buni plătitori comerciali și de taxe din economie. Ar trebui să fie cele care pun presiune pe concurenții privați să devină mai competitivi. Ar trebui să aibă cel mai ridicat respect pentru cetățean. Și, de ce nu, să aducă resurse majore la bugetul de stat. Poate că în acel moment discuțiile cu privire la deficitul public și codurile fiscale, corupție și trafic de influență ar fi mult mai relaxate.

Radu Mușetescu,

Conf. univ. dr. ASE