Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, discuţiile au avut loc între managementul şi liderii de sindicat din companiile care activează în industria de apărare din portofoliul MECT şi au vizat subiecte ca restructurarea, modernizarea şi dezvoltarea capacităţilor de producţie din domeniu. 

'În context au fost discutate câteva aspecte ale Strategiei industriei naţionale de securitate, aprobată deja de Consiliul Suprem de Apărare a ţării şi de Guvern. Astfel, au fost analizate cele două direcţii de acţiune care se referă la industria de apărare, şi anume: adaptarea industriei de apărare la cerinţele noului mediu de securitate, la cerinţele de piaţă şi ale utilizatorilor, precum şi necesitatea dezvoltării cooperării industriale cu statele din spaţiul euroatlantic', se precizează în comunicatul MECT. 

Conform datelor oficiale prezentate în cadrul întâlnirii, la finele semestrului I din acest an, un număr mai mare de companii au trecut pe profit operaţional pozitiv, alte companii şi-au redus datoriile, iar valoarea produselor exportate a depăşit 88 milioane de dolari, ceea ce înseamnă o creştere cu aproximativ 11% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014. 

Adoptarea măsurilor de menţinere a capacităţilor de producţie, transferul de tehnologie şi de 'know how' sunt alte aspecte analizate în cadrul discuţiei informale. În plus, s-a înaintat ideea ca promovarea industriei autohtone de apărare să se realizeze prin iniţierea şi derularea unor întâlniri cu parteneri internaţionali din spaţiul NATO, european şi Orientul Mijlociu.

AGERPRES