Cea mai mare parte a cererii noi a venit de la companiile din domeniul IT, segment care a fost principalul angajator în ultimii ani în România, cu peste jumătate din total, respectiv 42.200 metri pătraţi.
Cererea nouă de spaţii de birouri în Bucureşti a totalizat, conform studiului Jones Lang LaSalle(JLL), aproximativ 81.000 de mp, aproape 40% din suprafaţa totală închiriată de companii în primele nouă luni ale anului. Având în vedere o medie de 8-10 mp de birouri alocată unui angajat, înseamnă că vor fi create 8.000-10.000 de locuri de muncă noi, apreciază reprezentanţii companiei de consultanţă imobiliară.
„Aproape 90 de companii au închiriat spaţii noi de birouri în acest an în Bucureşti. Interesul companiilor locale, dar mai ales multinaţionale pentru a deschide noi birouri sau pentru extinderea spaţiilor existente, a revenit pe o traiectorie crescătoare în ultimii 2-3 ani. În ultima perioadă aceştia sunt preocupaţi din nou de extindere în contextul unor indicatori macroeconomici favorabili şi cu perspective încurajatoare”, a declarat Marius Şcuta, şeful departamentului de birouri la JLL.
Spaţii noi au fost închiriate şi de companii din domeniul BPO, FMGC, sănătate şi farma, retail sau media, cu un total de 16.500 mp, ceea ce înseamnă birouri pentru 1.600 de persoane.
Zonele Dimitrie Pompei, cu aproape 20.000 mp, şi Floreasca-Barbu Văcărescu, cu 18.500 mp, au atras jumătate din cererea nouă de birouri.
Suprafaţa de spaţii de birouri închiriată în primele nouă luni a totalizat peste 211.000 mp, în creştere cu peste 7% faţă de nivelul de 197.000 mp din perioada similară a anului trecut. Cererea de anul acesta a fost compusă din 81.000 mp cerere nouă, 68.000 mp relocări din alte clădiri moderne şi 62.500 mp reînnoiri de contracte.
Per total, companiile din IT domină piaţa, cu o suprafaţă totală închiriată în perioada ianuarie-septembrie de peste 110.000 mp, acestea fiind urmate de cele din domeniul serviciilor profesionale, cu 29.300 mp, şi din sectorul farma şi sănătate, care au tranzacţionat 12.600 mp de birouri.
Companiile din retail au închiriat în total 11.800 mp, cele din FMCG aproape 7.600 mp, iar cele din domeniul serviciilor financiare 6.000 mp.
Pentru acest an, reprezentanţii companiei estimează că piaţa de închirieri de spaţii de birouri va ajunge la circa 300.000 mp, nivel comparabil cu cel de anul trecut. Bucureştiul a devenit hub pentru multe companii multinaţionale, mai ales din domeniul serviciilor financiare, IT şi BPO (business process outsourcing).AGERPRES