Companiile românești au creat peste 10.000 de locuri de muncă în Republica Moldova

Companiile românești au creat peste 10 000 de locuri de muncă în Republica Moldova. În prezent, România este atât principalul partener economic al Republicii Moldova, cât și cel mai mare investitor.

Chiar și în acest an, România își menține statutul de prim partener comercial al Republicii Moldova. La finele anului 2023, comerțul bilateral a înregistrat valoarea de 3,4 miliarde de dolari americani, din care exportul românesc a fost de 2,2 miliarde de americani. La finele anului 2022, investițiile totale ale României în țara vecină au însumat aproximativ 780 de milioane de dolari americani, capital direct investit și capital subscris în societăți mixte.

În topul partenerilor comerciali ai României, Republica Moldova reprezintă a 15-a piață de export (pondere 2,23%) și a 23-a la import (pondere 0,89%). Din punct de vedere investițional, țara vecină ocupă locul 34 în topul românesc, după nivelul capitalului subscris (pondere 0,14%), cu 7.559 de firme (pondere 2,8%).

„România este atât principalul partener economic al Republicii Moldova, cât și cel mai mare investitor, iar companiile românești prezente pe piața moldovenească au creat peste 10 000 de locuri de muncã și au o cifră de afaceri totală de aproape un 1 miliard de euro”, a declarat secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, Adrian Dupu, la întrevederea avută, duminică, cu Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Adrian Dupu
Adrian Dupu (SURSA FOTO: drrm.gov.ro)
Sergiu Harea
Sergiu Harea (SURSA FOTO: Facebook, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova)

Ce au discutat cei doi?

Săptămâna trecută, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea, a avut o întâlnire de lucru cu secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, Adrian Dupu.

În cadrul ședinței lor, s-a discutat despre implementarea mai multor activități menite să consolideze relațiile economice dintre antreprenorii din Chișinău și București. Totodată, au fost propuse proiecte noi de cooperare în această toamnă, în cadrul parteneriatului existent între Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României. Printre noile proiecte de cooperare se numără: activități expoziționale, misiuni de afaceri și schimburi de experiență.