Mai mult decât atât, peste o treime din companiile din țară consideră că perioada de recuperare va oscila între 12 și 24 de luni.
Conform cercetării Valoria, din totalul celor 440 de companii care au participat la sondaj, 41% au apreciat că, în următoarele luni din acest an, în România lucrurile vor evolua extrem de defavorabil. Astfel, pentru 29% dintre reprezentanţii organizaţiilor respondente perioada de recuperare estimată este de 9 – 12 luni, însă 37% apreciază un interval de 1 – 2 ani
La nivel general, 55% dintre companii susţin că situaţia generată de criza pandemiei COVID-19 în România este critică şi foarte critică.
„În contextul digitalizării accelerate de migrarea multor operaţiuni în mediul online, companiile sunt conştiente de noile provocări. Pentru angajaţi, actualizarea cunoştinţelor pentru lucrul eficient şi sustenabil de acasă este obligatorie. Pentru manageri, abilităţile de luare a deciziilor, project management şi managementul echipelor la distanţă sunt esenţiale.
Redefinirea modalităţilor de menţinere a culturii organizaţionale a companiei prin interacţiuni virtuale şi luarea deciziilor în condiţii de incertitudine sunt de asemenea alte provocări ale managerilor”, menţionează datele rezultate din studiul Valoria.
Competențele trebuie crescute
În acest sens, companiile respondente consideră că pentru echipa de directori executivi competenţele care trebuie crescute sunt cele care ţin de: strategii decizionale în situaţii de criză (79%), management financiar în context de criză (75%) şi managementul echipelor la distanţă (71%).
Totodată, virtualizarea mediului de lucru a stimulat companiile să considere şi mai mult că temele care au în centrul lor comunicarea sunt relevante pentru echipa de manageri.
Pe acest subiect, temele de training considerate relevante de companiile respondente la sondajul Valoria pentru managerii lor sunt: delegare de succes în echipele virtuale (72%), tehnici avansate de vânzare şi negociere (71%), feeback şi feedforward în mediul online (70%).
Au fost analizate percepțiile a 440 de manageri
Sondajul Valoria a avut la bază un chestionar care a analizat percepţiile a 440 de manageri provenind din companii cu activitate în zece industrii. Chestionarul a fost aplicat în perioada 8 iunie – 15 iulie 2020.
Valoria Business Solutions este o companie de consultanţă, training, şi coaching, ce are misiunea de a transforma în valoare potenţialul echipelor şi organizaţiilor.