Executivul blocului comunitar a trimis un comunicat de presă în care anunță că mai multe companii din Spațiul Economic European au evitat amenzi de 10 miliarde de euro. Aceste companii fac parte din programul de clemență al Comisiei Europene.
Companiile din Spațiul Economic European au evitat amenzi de 10 miliarde de euro
Executivul Uniunii Europene a anunțat, printr-un comunicat de presă, că acele companii care au dezvăluit autorităților europene existența unor înțelegeri anticoncurențiale, în ultimii 16 ani, au evitat amenzi de 10 miliarde de euro.
Tot marți, organismele europene din domeniul concurenței au anunțat și noi eforturi care vin cu scopul de a încuraja activitatea denunțătorilor, scrie presa internațională.
Programul de clemență al Comisiei Europene a fost lansat în anul 1996 și de atunci a suferit mai multe schimbări. Acesta oferă imunitate deplină la plata amenzilor primei companii care scoate la iveală existența unor carteluri. De asemenea, programul acesta oferă și o reducere de 50% a amenzilor pentru firmele care vin ulterior cu dovezi.
Reducere a amenzilor cu 16 miliarde de euro
Executivul comunitar a mai anunțat că firmele care operează în Spațiul Economic European și care au cooperat cu autoritățile încă din 2006 au beneficiat de o reducere a amenzilor cu 16 miliarde de euro.
De asemenea, solicitanții de imunitate au beneficiat și ei de o reducere a amenzilor cu 10 miliarde de euro, în timp ce solicitanții de reducere a amenzilor au primit o reducere de 6 miliarde de euro.
Executivul Uniunii Europene a mai spus că valoarea totală a amenzilor aplicate, în această perioadă, a fost de 15 miliarde de euro.
Pentru a veni în sprijinul denunţătorilor care doresc să vadă care sunt condiţiile înainte de a face un denunţ, programul de clemenţă permite companiilor să demareze discuţiile informale cu autoritatea pentru concurenţă din UE, fără a-şi dezvălui numele şi sectorul în care activează.
De asemenea, pot face solicitări ipotetice cu detalii ale neregulilor, pentru a vedea dacă se califică pentru a beneficia de amenzi reduse. În plus, doi oficiali europeni au fost desemnaţi persoane de contact cu denunţătorii, scrie Reuters.
Un astfel de denunțător a dat bătăi de cap companiei Uber
Uber se va confrunta cu o potențială reglare de conturi atât în ceea ce privește practicile sale de lobby din trecut, cât și în ceea ce privește viitoarele drepturi ale angajaților săi, atunci când Mark MacGann, un director executiv de rang înalt devenit informator, va depune marți mărturie în fața deputaților din Parlamentul European.
Mult așteptata audiere vine în urma rapoartelor din luna iulie despre modul în care Uber a făcut lobby în perioada 2013-2017, în timp ce încerca să convingă guvernele europene atunci când s-a lansat pe continent. Așa-numitele „Dosare Uber” au dezvăluit legături strânse între Uber și politicieni precum Emmanuel Macron – pe atunci ministru francez al economiei – și au sugerat că societatea „și-a „înarmat” șoferii pentru a influența guvernele naționale, scrie Politico.