Companiile energetice de stat ar putea trece din nou de la Departamentul pentru Energie la Ministerul Economiei

Companiile energetice de stat, aflate în prezent în subordinea Departamentului pentru Energie, vor trece din nou la Ministerul Economiei, în cadrul unui nou departament care se va ocupa de privatizări, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă iniţiat de Ministerul Economiei.

Proiectul de act normativ prevede înfiinţarea, în subordinea Ministerului Economiei, a Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (DPAPS), care urmează să preia atât portofoliul de companii din cadrul Departamentului pentru Energie, cât şi societăţile din cadrul Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie.

'Se înfiinţează Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei, care funcţionează în coordonarea ministrului Economiei, prin reorganizarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, denumit în continuare O.P.S.P.I., şi prin preluarea atribuţiilor Departamentului pentru Energie de instituţie publică implicată privind privatizarea', se arată în textul proiectului de ordonanţă de urgenţă.

În nota de fundamentare, autorii proiectului explică faptul că această modificare este necesară pentru eficientizarea procesului de privatizare a companiilor de stat.

'În scopul eficientizării acestor structuri care să realizeze procesul de privatizare al operatorilor cu capital de stat, se intenţionează crearea unei structuri care să acţioneze unitar şi coerent astfel încât să se asigure dezideratul programului de guvernare în condiţii de eficienţă şi rentabilizare a companiilor de stat care să devină competitive pe pieţele pe care aceştia activează atât la nivel naţional cât şi regional. Această structura, denumită Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, urmează să se înfiinţeze prin reorganizarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, aceasta preluând încă de la înfiinţare atribuţiile instituţiei publice implicate în privatizare şi pentru operatorii din domeniul energetic şi resurselor energetice, atribuţii pe care în prezent la are Direcţia Generală Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului în Energie din cadrul Departamentului pentru Energie', se mai arată în nota de fundamentare.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă mai prevede că activităţile în domeniul administrării şi privatizării se realizează pe baza ordinelor emise de ministrul Economiei.

'Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Departamentul (noul DPAPS – n.r.) exercită atribuţiile Ministerului Economiei privind calitatea de acţionar al statului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi celelalte societăţi din energie din portofoliul Ministerului Economiei, cu respectarea mandatului acordat D.P.A.P.S. potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă', se mai arată în textul proiectului de act normativ.

Totodată, nota de fundamentare prevede şi faptul că noul DPAPS se poate ocupa şi de privatizarea companiilor aflate în portofoliul altor ministere.

'De asemenea, se stabileşte că D.P.A.P.S. poate derula procesul de pregătire şi realizare a privatizării unor operatori economici aflaţi în portofoliul altor ministere, instituţii publice, structuri sau autorităţi publice, precum şi exercitarea, în numele Ministerului Economiei, pe perioada procesului de pregătire şi realizare a privatizării a operatorilor economici respectivi, a drepturilor şi obligaţiilor aferente activităţii de administrare şi privatizare a acestora, în conformitate cu mandatul dat prin hotărâre a Guvernului', spun autorii proiectului în nota explicativă.

Guvernul are în plan privatizarea în acest an a companiilor Electrica, Hidroelectrica şi Complexul Energetic Oltenia, prin listarea la bursă a unor participaţii minoritare, conform memorandumului încheiat cu FMI. AGERPRES