În luna aprilie a acestui an, un număr de cinci companii energetice europene, printre care se numără şi grupul austriac OMV, au acceptat să furnizeze jumătate din finanţarea necesară pentru proiectul în valoare de 9,5 miliarde de euro vizând construirea gazoductului Nord Stream 2. 

"Toate fondurile au intrat în conturile companiei Nord Stream 2, aşa cum era planificat", a declarat Medvedev, întrebat dacă partenerii europeni ai Gazprom au furnizat fondurile convenite anterior pentru acest proiect. 

De asemenea, Alexander Medvedev a subliniat că proiectul Nord Stream 2 îndeplineşte toate normele legislaţiei europene. 

"Este ciudat, Comisia Europeană cere un mandat din partea statelor membre UE pentru negocieri privind proiectul Nord Stream 2. Noi lucrăm deja în conformitate deplină cu reglementările pe teritoriul UE, iar secţiunea onshore a acestui proiect este implementată în conformitate cu toate normele", a declarat Alexander Medvedev. 

La începutul acestei luni, executivul comunitar i-a solicitat oficial Consiliului Uniunii Europene – ce reprezintă statele membre ale UE – să îi acorde un mandat de negociere cu Rusia pentru a garanta că proiectul 'va fi exploatat într-o manieră transparentă şi nediscriminatorie'. 

Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente, astfel încât capacitatea sa de transport ar urma să se dubleze, până la 110 miliarde de metri cubi pe an. 

AGERPRES