Potrivit studiului, companiile europene sunt încă nesigure cu privire la detaliile acestei reglementări – aproape 78% dintre factorii de decizie din IT, din peste 700 de companii europene, fie nu înțeleg impactul regulamentului asupra organizațiilor lor, fie au fost complet neinformați în această privință. Cu toate acestea, criptarea ca metodă de securizare a datelor colectate, adresată de noul regulament GDPR, este o variantă de protecție suplimentară dorită de peste o treime dintre companiile participante la sondaj.
"63% dintre breșele de date confirmate sunt atribuite unor incidente în care parolele au fost compromise sau sparte, indicând necesitatea critică pentru un nivel suplimentar sau alternativ de autentificare… Anonimizarea datelor este o opțiune, criptarea este alta; ambele au argumente pro și contra. Anonimizarea este bună, dar poate fi învinsă prin corelările de date din mai multe surse. Criptarea rezolvă acest lucru, dar – cel puțin până de curând – a fost văzută ca fiind prea complexă și costisitoare pentru cele mai multe companii mici și mijlocii", afirmă în raport Mark Child, Research Manager la IDC. "Protejarea clienților și partenerilor este, desigur, un aspect important pentru succesul continuu și supraviețuirea oricărei companii, deși firmele recunosc, de asemenea, din ce în ce mai des valoarea de business a datelor lor și sunt conștiente de evoluția cadrelor legislative pe care trebuie să le respecte și de penalitățile pe care le riscă pentru incapacitatea de a se conforma", adaugă Child.
Cu toate acestea, reglementarea UE în cauză nu este complet înțeleasă de companii. Dintre cei care cunosc aspectele enunțate în GDPR, 20% spun că sunt deja conformi, 59% spun că lucrează la acest aspect, iar 21% afirmă că nu sunt pregătiți deloc. IDC a efectuat sondajul în rândul profesioniștilor IT din peste 700 de companii care activează în Cehia, Germania, Italia, Olanda, Slovacia, Spania și Marea Britanie, în timpul ultimelor 4 luni din 2016.
O altă constatare interesantă, dezvăluită de cercetarea IDC, este legată de abordarea pe care o au față de criptare companiile mici și mijlocii din Europa. "Multe organizații recunosc că software-ul lor anti-malware este insuficient în fața amenințărilor curente, iar jumătate dintre respondenți afirmă că vor să adauge sau să aducă îmbunătățiri în această direcție", spune Child, Research Manager la IDC. Criptarea menționată în regulamentul GDPR, este dorită de către 36% dintre respondenți.
"ESET este una dintre companiile care au adresat din timp nevoia de criptare a datelor în scopul securizării lor, prin soluția de criptare DESlock – ESET oferă garanții pentru ca afacerile să îndeplinească cerințele UE", a afirmat Pavol Balaj, Head of Business Development în EMEA la ESET, în cadrul Mobile World Congres.