Studiu a fost realizat în rândul reprezentanților din conducere sau decidenților din 80 de companii cu activitate în diverse sectoare economice și echipe de la câteva zeci până la mii de angajați. Modul de lucru de la distanță ridică probleme în echipe pe termen lung pentru 80% dintre respondenți, astfel că aceștia se văd nevoiți să redefinească modul de lucru și majoritatea mizează pe transformarea birourilor în hub-uri care să susțină colaborarea, să accelereze creativitatea și să mențină spiritul de echipă.
Chiar dacă productivitatea angajaților a rămas neschimbată și în lucrul de acasă în 58% dintre companii, iar 25% au observat chiar o creștere din acest punct de vedere, patru din cinci companii au întâmpinat provocări în ultimele luni pe fondul modului de lucru de la distanță. Iar prelungirea pe termen nedefinit a modelului actual ar duce, foarte probabil, la o adâncire a efectelor asupra coeziunii și colaborării echipelor, precum și la dificultăți în menținerea culturii organizaționale. Prin urmare, respondenții la sondajul Colliers International mizează pe un model hibrid de lucru odată ce va trece epidemia de COVID-19, în care toți angajații vor reveni la birou și vor lucra 1-2 zile (53% din firme) sau chiar 3-4 zile (33%) pe săptămână de la distanță.
„Oamenii simt nevoia să interacționeze, să comunice ușor atât între ei, cât și cu managerii, să lucreze în echipă și să aibă un cadru în care pot crea sinergii și pot face schimb de idei. Toate indiciile arată spre un sistem mixt de muncă, în care angajații să-și păsteze flexibilitatea și dinamica modului de lucru la distanță, iar biroul să devină un hub menit să susțină colaborarea în echipe și să accelereze creativitatea și spiritul în echipă”, explică Dominique Bogdănaș, Associate Workplace Advisory în cadrul Colliers International (foto).
Deși există încă incertitudini privind modul în care vor lucra în viitor, cele mai multe companii au în plan să păstreze suprafața biroului de dinainte de pandemie, urmând să regândească spațiul existent pentru a răspunde noului mod de lucru adoptat. Doar o mică parte se așteaptă să-și extindă biroul, ca urmare a angajărilor pe care le-au făcut sau urmează să le facă în perioada următoare. Există însă și companii care prevăd o restrângere a suprafeței ocupate în viitor ca urmare a evoluției afacerilor în această perioadă.
„Relevanța birourilor va rămâne ridicată post coronavirus, iar cea mai mare parte a companiilor vor regândi biroul astfel încât să răspundă nevoilor generate de schimbarea modului de lucru. Mișcările vor fi graduale acolo unde sunt luate în calcul restrângeri, în funcție de data de expirare a contractelor în vigoare, iar spațiile care vor deveni disponibile pe piață vor fi cel mai probabil absorbite în timp. Bucureștiul este un oraș cu un stoc relativ mic de spații de birouri în raport cu populația, de câteva ori mai redus față de orașele occidentale și cu peste 50% sub Varșovia, de exemplu, iar diferența este și mai mare în cazul orașelor regionale, ceea ce indică mai degrabă loc de creștere a stocului de birouri pe termen mai lung”, spune Sebastian Dragomir, Partner & Head of Office Advisory în cadrul Colliers International (foto).