A fi antreprenor sau a conduce un business nu este întotdeauna ușor. Pentru a-și putea consolida, dezvolta sau extinde business-ul, sau pentru a ține pasul cu noile tehnologii, proprietarii de companii apelează adesea la finanțări bancare.
O altă opțiune pentru IMM-uri sunt soluțiile financiare oferite de IFN-uri, ce acordă credite rapide la achiziția de produse de la comercianții parteneri. Astfel de finanțări sunt opțiunea ideală pentru acele companii care vor să achiziționeze echipamente sau mărfuri prin credit.
Avantajul accesării unei astfel de finanțări constă în faptul că întreg procesul este mult mai rapid, flexibil și facil comparativ cu accesarea unui credit bancar. Accesarea finanțării de către persoanele juridice are loc 100% digital, de la completarea formularului online până la semnarea contractului de credit, cu semnatură digitală calificată. Astfel, companiile economisesc timp și au acces la o varietate de produse sau mărfuri necesare pentru afacerile lor.
Procesul de analiză și acordare al unui credit este unul rapid, de maximum 24 de ore, iar companiile au nevoie de puține documente pentru dosarul de analiză. Companiile interesate au la dispoziție formularul online.