Companiile româneşti sunt mai optimiste în privinţa creşterii cifrei de afaceri, a investiţiilor, salariilor sau a numărului de angajaţi în 2015, comparativ cu firmele străine care operează în România, arată o analiză realizată de EY România.
Studiul are la bază răspunsurile a 202 executivi de top şi analizează percepţia acestora în privinţa perspectivelor mediului de afaceri din România în 2015. 53% dintre aceştia provin din companii româneşti, iar 47% din firme străine. Executivii au răspuns chestionarului EY România în perioada 10 – 16 februarie 2015.
În timp ce companiile româneşti îşi măsoară succesul uitându-se la indicatori precum notorietatea brandului (67%), număr de angajaţi (57%), rezultate financiare (53%) sau satisfacţia clienţilor (52%), companiile străine care operează în România se raportează în unanimitate la gradul de optimizare al proceselor, sau la vechimea pe piaţă (67%) şi la cota de piaţă (49%).
Companiile româneşti sunt mult mai optimiste decât cele străine în privinţa creşterii: 55% dintre companiile cu capital autohton se aşteaptă la o creştere semnificativă a cifrei de afaceri în 2015, între +10% şi +31%, comparativ cu doar 39% dintre companiile străine care au afirmat că previzionează o astfel de creştere. În schimb, aproape jumătate dintre companiile străine planifică o creştere moderată, între +1% şi +10%, faţă de doar 37% dintre companiile româneşti. Nicio companie românească inclusă în sondaj nu a previzionat scăderi ale cifrei de afaceri mai mari de -5%, în comparaţie cu 6% dintre companiile străine care se aşteaptă la scăderi între -5% şi -20%.
Cele mai optimiste companii româneşti privind creşterea în 2015 operează în industriile producătoare, domeniu în care toate companiile româneşti incluse în sondaj au declarat că se aşteaptă la creştere în acest an. Comparativ, companiile străine cele mai optimiste operează în domeniul serviciilor.
Această tendinţă a companiilor româneşti de a fi mai optimiste în privinţa creşterii se corelează însă şi cu aşteptări mai mari privind creşterea investiţiilor. Astfel, 54% dintre companiile cu acţionariat românesc estimează creşteri ale investiţiilor de peste 10%, în timp ce doar 28% dintre cele străine cred că vor atinge acest ritm de creştere a investiţiilor în 2015.
Tot companiile româneşti sunt cele care planifică cele mai mari creşteri salariale: 14% dintre acestea previzionează o creştere a salariilor între +10% şi peste +20%, comparativ cu doar 2% dintre companiile străine care se aşteaptă să vadă o creştere a salariilor între +10% şi +20%, dar nu şi peste acest interval. Mai mult decât atât, companiile româneşti sunt cele care planifică în proporţie mai mare să creeze noi locuri de muncă: 30% dintre acestea se aşteaptă ca numărul angajaţilor să crească semnificativ în 2015, între +10 şi +31%, comparativ cu 16% dintre companiile străine care au astfel de aşteptări.
Diferenţe semnificative apar şi în strategiile de vânzări. Spre exemplu, 53% dintre companiile străine consideră că unul dintre principalele avantaje ale competitorilor lor de pe piaţa românească este nivelul scăzut al costurilor, în timp ce doar 31% dintre companiile româneşti atribuie acest avantaj de cost competitorilor lor. În schimb, acestea din urmă intenţionează în proporţie foarte mare (71%) să îşi adapteze produsele existente la noi pieţe geografice, pentru a-şi creşte vânzările, în timp ce doar 29% dintre companiile străine intenţionează să abordeze această strategie pentru a impulsiona vânzările.