Companiile din Romania pot emite facturi in format electronic ca urmare a publicarii de catre Autoritatea Nationala pentru Comunicatii a normelor metodologice privitoare la aceasta operatiune.
Din punct de vedere teorectic, operatiunea de facturare in format electronic era posibila inca de anul trecut, odata cu publicarea legiilor care permiteau acest lucru, dar din punct de vedere practic aceasta procedura nu a putut fi pusa in aplicare pentru ca nu existau normele metodologice referitoare la inregistrarea operatiunilor comerciale prin mijloace electronice, respectiv arhivarea documentelor in forma electronica.
„Odata cu publicarea de catre Autoritatea Nationala pentru Comunicatii (ANC) a Deciziei 888/2008 – Normele de aplicare a Legii 260/2007, a Deciziei 1030/2008 -Normele de aplicare a legii 135/2007, precum si a Deciziei 1031/2008 privind autorizarea centrelor de date, factura electronica a devenit in sfarsit o certitudine si pentru companiile din Romania”, a declarat, astazi, Cristian Itu, KPMG – Senior Manager IT Advisory Services, in cadrul conferintei „Facturarea electronica – noi oportunitati si cadrul legal” organizata la sediul KPMG.
„Conform legii, companiile ce opereaza in Romania au posibilitatea de a alege intre emiterea facturilor in format hartie sau in forma electronica.
Nu trebuie confundata insa factura emisa intr-un format electronic (de exemplu PDF) care nu contine semnatura electronica si marca temporala si care nu are valoare din punct de vedere al legislatiei romanesti, cu factura care contine aceste elemente si care este emisa prin sisteme informatice omologate de catre ANC.
Aceasta din urma este singura care are valoare de document justificativ in sensul Legii contabilitatii nr. 82/1991, cu modificarile si completarile ulterioare”, a mai spus Cristian Itu.