Inclusiv primari PSD se alătură protestului lansat de omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi, care a construit din banii săi primul metru de autostradă din Moldova. Este vorba de un om de afaceri din Suceava care a construit, simbolic, un metru de şosea de mare viteză în Moldova, în semn de protest faţă de lipsa autostrăzilor în regiune.
Turoperatorul Paralela 45 a anunţat joi că susține construcția de autostrăzi în România ca o necesitate pentru dezvoltarea economică a țării și o prioritate pentru creșterea turismului.
“Avem cei mai puțini turiști străini din Europa, 2,8 milioane la finalul anului trecut, în timp ce, vecinii noștri bulgari au avut 9,2 milioane, iar în Ungaria s-au înregistrat 12 milioane. Fără autostrăzi nu există turism în România, nici de incoming, nici intern. În timp ce noi avem puțin peste 800 de kilometri, Ungaria are dublu, Polonia peste 3.000 de km, Franța are 12.000 de km. După noi sunt Serbia, Slovenia, Albania. E rușinos să fii la coada clasamentelor, #șieu cred că România are nevoie de autostrazi”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45.
În sfertul de oră dedicat protestului, angajații vor purta discuții cu clienții aflați în agențiile proprii și nu vor putea fi făcute rezervări online.
De asemenea, o altă companie care se alătură protestului și își întrerupe vineri activitatea pentru 15 minute este Croaziere.net.
„Mereu mi-am dorit ca Romania sa aiba o infrastructura similara cu tarile pe care le-am vizitat iar acum vreau #şîeu sa particip la aceasta campanie”, afirmă Casiana Basea, proprietar Croaziere.net.
Şi sindicaliștii de la Romatsa, companie care asigură serviciile de trafic aerian, anunță că susțin protestul din 15 martie.
”ATSR – Sindicatul Salariaților din ROMATSA susține normalitatea și se alătură acțiunii din data de 15 martie, ora 15.00, pentru 15 minute, prin purtare de banderole albe. Prin normalitate înțelegem: susținerea construirii de autostrăzi și de șosele la standarde EUROPENE, susținerea profesorilor, susținerea medicilor, susținerea specialiștilor din toate domeniile de activitate, susținem dezvoltarea prin și pentru o viață normală bazată pe muncă și răsplată, susținem promovarea pe merite”, informează ei.
Şi președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu, a declarat că susține demersul și, personal, va opri activitatea pentru 15 minute, pe 15 martie, la ora 15.00, așa cum propune protestul. Augustin Hagiu mai spune că ”acest proiect al omului de afaceri sucevean arată că în această țară există încă multă resursă umană de calitate”.
Un anunţ surprinzător a venit din partea lui Dan Voiculescu, patronul trustului Intact, din care face parte Antena 3, televiziune care susține putenic PSD-ALDE în demersurile antijustiție. Acesta a anunțat că se alătură și el protestului simbolic de 15 minute.
„Susțin demersul simbolic de a ne opri 15 minute, pe 15 martie 2019, pentru a sublinia necesitatea de a nu mai rămâne mereu blocați…”, a anunțat Dan Voiculescu, miercuri, pe blogul său. El susține că „acțiunea unui tânăr antreprenor român de a turna, demonstrativ, un prim metru de autostradă în Moldova este încă o dovadă a creativității excepționale a acestei națiuni”.
Unul din primarii care s-au alăturat demersului #șîeu este cel din Iași, Mihai Chirica, care spune că va opri activitatea un sfert de oră în primărie.
„Eu voi fi primul dintre cei care vor opri activitatea pentru că trebuie să atragem atenția asupra necesității construirii de autostrăzi. Așa cum spuneam, nu numai Autostrada A8 este importantă, Autostrada Moldova, ci toată țara are nevoie de rețea de autostrăzi, pentru că avem nevoie să ne dezvoltăm în primul rând. Ecoul nu cred că va fi de o rezonanță mare pentru că despre această necesitate se vorbește de prea multă vreme. Probabil, s-a erodat în mintea celor care trebuie să decidă acest subiect, dar, cel puțin, vom reuși să atragem atenția Comisiei Europene că a devenit o problemă națională lipsa autostrăzilor și că ar trebui să abordăm următoarea etapă de finanțare europeană într-un mod mult mai responsabil”, a spus primarul Iașului.
Tot în Iași, județul, primarul comunei Dobrovăț a anunțat că activitatea instituției va fi suspendată în timpul protestului „15 minute”. De remarcat faptul că primarul Cătălin Martinuș este membru PSD. Și primarul PSD din Săvinești, Neamț, a anunțat că susține demersul antreprenorului din Suceava.
De asemenea, primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, a anunţat că se va alătura protestului din 15 martie, sub titulatura „15 minute de grevă generală. România vrea autostrăzi”.
„Mă alătur demersului iniţiat de omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi. Lipsa infrastructurii rutiere este o problemă a întregii ţări şi, dacă o astfel de formă de protest ar putea determina factorii de decizie să ia măsuri, atunci nu voi sta deoparte. Sunt convins că mulţi cetăţeni ai municipiului Târgu Jiu mi se vor alătura şi, în data de 15 martie, la ora 15:00, împreună vom atrage atenţia Guvernului că România are nevoie de autostrăzi, iar Gorjul are nevoie de un drum expres!”, a scris Marcel Romanescu pe Facebook.
Şi primarul oraşului Turceni, Cristina Cilibiu, a decis să ia parte la acest protest. „Oraşul Turceni susţine protestul ’15 minute de grevă. Romania vrea autostrăzi!’ Şi Gorjul are nevoie de autostrăzi sau cel puţin de un drum expres! La rândul meu, îl provoc pe domnul Ion Ciocea, primar al comunei Bustuchin, să se alăture protestului nostru”, a scris Cristina Cilibiu, pe Facebook.