Competiţia şi criza îngheaţă tarifele Casco

Încasările din vânzarea poliţelor Casco au scăzut cu 5%. Asigurătorii nu îşi permit să piardă clienţi crescând tarifele şi se mulţumesc cu scumpirea poliţelor RCA, care sunt obligatorii. Cei mai mulţi asigurători nu intenţionează să majoreze tarifele la asigurările auto facultative Casco. Menţinerea tarifelor actuale poate fi explicată prin reducerea numărului de poliţe vândute, indicată de scăderea primelor încasate pe acest segment cu 5%, în primele nouă luni di

Încasările din vânzarea poliţelor Casco au scăzut cu 5%. Asigurătorii nu îşi permit să piardă clienţi crescând tarifele şi se mulţumesc cu scumpirea poliţelor RCA, care sunt obligatorii.

Cei mai mulţi asigurători nu intenţionează să majoreze tarifele la asigurările auto facultative Casco. Menţinerea tarifelor actuale poate fi explicată prin reducerea numărului de poliţe vândute, indicată de scăderea primelor încasate pe acest segment cu 5%, în primele nouă luni din 2009, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008.

Pe segmentul asigurărilor obligatorii RCA, pe care clienţii trebuie să le cumpere oricum, asigurătorii şi-au permis să anunţe scumpiri consistente, fără a se teme de pierderea clienţilor: tarifele afişate în această lună sunt în medie cu 60% mai mari decât cele valabile în urmă cu 12 luni, o parte din creştere având loc în cursul anului trecut. Sumele încasate din poliţele RCA au crescut cu aproape 18% în primele nouă luni din 2009 faţă de perioada similară din 2008. Evoluţia despăgubirilor, principalul argument al companiilor în cazul majorărilor de tarife, ar putea justifica o scumpire şi la asigurările facultative, dar companiile nu îşi asumă riscul de a pierde clienţi. Astfel, pentru poliţele obligatorii RCA, despăgubirile au avansat cu 36%, iar pentru Casco au crescut ceva mai puţin, cu 27%.

Allianz-Țiriac, Omniasig, Astra şi Euroins nu au mărit tarifele practicate anul trecut la asigurările auto facultative şi au anunţat că nu intenţionează să le majoreze nici în acest an. Doar oficialii Asirom spun că prima medie la Casco a crescut în 2009. „Prima medie s-a mărit, dar e greu de evaluat cu cât, pentru că s-a schimbat structura parcului auto asigurat“, spune directorul de ­marketing al acestei companii, Cătălin Stroe. Totodată, Stroe argumentează că nu sunt motive pentru majorarea tarifelor în acest an, dar afirmă că, la nivelul întregii pieţe, preţurile asigurărilor Casco ar putea creşte cu 5%-10%. Şi directorul adjunct pe segmentul asigurărilor auto al Euroins, Cătălin Chiriac, vede posibilă o majorare, însă nu avansează cifre. În acelaşi timp, Chiriac arată că anul trecut a fost exercitată o presiune destul de mare asupra tarifelor: ­„cursul de schimb, tarifele de manoperă, preţurile pieselor de schimb au crescut, dar pe de altă parte a scăzut preţul maşinilor noi“. Asigurătorii utilizează preţurile autovehiculelor noi când stabilesc suma asigurată pe poliţele Casco.

Penalităţi

Asigurătorii pun accentul pe calcularea tarifelor în funcţie de categoria de risc a clientului pentru a controla daunalitatea. Cele mai mari două companii de pe piaţă pregătesc modificarea modului de calcul al tarifelor. „Este posibil ca, în viitorul nu foarte îndepărtat, să lansăm un nou tarif, mai sofisticat sub aspectul evaluării riscului individual, care va genera oferte şi mai competitive pentru clienţii noi din segmentele profitabile. Evident, pentru clienţii din segmentele cu risc ridicat, primele de asigurare s-ar putea majora“, spune directorul executiv al Allianz-Țiriac pe segmentul asigurărilor generale, Aurel Badea. El afirmă că majorările de preţuri au la bază, pe lângă scumpirea manoperei şi a pieselor de schimb, înmulţirea cazurilor de daune totale.

Şi cel de al doilea asigurător de pe piaţă, Omniasig, va modifica sistemul de tarifare astfel încât primele de asigurare să se calculeze în funcţie de profilul clientului, precum şi în funcţie de daunalitatea înregistrată, potrivit şefului direcţiei auto a companiei, Robert Mirea. „Pentru clienţii care produc daune, tariful de primă ar putea creşte, iar în cazul celor care nu produc daune, cu siguranţă primele vor fi mai mici“, spune Mirea. Începând cu acest an, Omniasig are tarife personalizate şi pentru asigurările RCA.

 Asigurările Casco le aduc asigurătorilor cele mai importante încasări, circa 47%, în timp ce poliţele RCA aduc 30% din primele brute subscrise. Pentru aceste asigurări sunt plătite şi majoritatea despăgubirilor. Pentru asigurările facultative s-au plătit circa 55% din despăgubiri, iar pentru RCA, 30%.  La finele lunii septembrie 2009, între cele două tipuri de asigurări sunt mai multe diferenţe. Riscurile asigurate sunt diferite, iar diferenţele dintre sumele pe care asigurători ar putea ajunge să le plătească sunt semnificative. În schimb, poliţa RCA este obligatorie pentru orice autovehicul, iar Casco este opţională, fiind cumpărată de proprietarii care nu vor să plătească repararea maşinii.

2,18 este valoarea sumelor plătite de companiile de asigurare clienţilor cu poliţe Casco în primele nouă luni ale anului trecut, potrivit CSA