Însă au existat și două vești proaste pentru Assad. Prima a fost că principalul aspect al războiului din Siria nu mai era doar să recâștige Assad suveranitatea. Războiul a devenit un mijloc de transport al intențiilor/obiectivelor Statelor Unite și ale Rusiei. SUA nu vor să abandoneze Siria la cheremul Rusiei, Iranului și al lui Assad. O altă veste proastă pentru Assad este următoarea: În timp ce conflictele militare devin secundare în strategia mixtă pe care SUA o urmăresc în Siria, accentul este pus pe „economie, diplomație și mișcările sociale / armate care vor fi produse de acestea”.

Statele Unite și-au poziționat centrul de greutate al jocului pe domeniul în care adversarii sunt mai slabi, pe economie. Nici Assad, nici Rusia și nici Iranul nu au performanțe economice care să poată repune pe picioare economia Siriei, distrusă de zeci de ani de război și ajunsă pe culmea disperării. Se estimează că într-o primă etapă, necesarul ar fi de 250-300 de miliarde de dolari. O economie care nu se poate reface în fazele avansate ale războiului înseamnă „un mediu permanent de instabilitate și conflict”.

Războiul este un lucru scump. Un război de lungă durată este un lucru și mai scump. Pe de o parte, Assad și aliații săi derulează operațiuni militare, pe de altă parte sunt nevoiți să facă lucruri care să ducă la revenirea la normal a vieții în zonele pe care le cuceresc. Însă pe acest front, lucrurile nu merg bine. Așa cum numeroși actori statali sau supra-statali nu își pot asigura supremația militară și legitimitatea în războaiele la care participă, tot așa stabilitatea atârnă de un fir de ață. Construcția unei noi ordini, statul de drept, înființarea unei economii funcționale, asigurarea serviciilor publice de bază se pot face doar cu bani și cu instituții. Dacă nu există resurse suficiente, conflictele se vor reproduce singure. Siria se află în acest impas. Legitimitatea statului este fragilă, societatea este fragmentată, resursele sunt limitate și nu există forțe care să împiedice revolta socială.

Documentele arată că economia Siriei a ajuns la fund, că infrastructura s-a prăbușit. Potrivit datelor Băncii Mondiale, 25% din locuințele sirienilor s-au prăbușit iar 45% au suferit daune. Jumătate din instituțiile medicale și educaționale au devenit inutilizabile. Dacă înaintea războiului, un dolar echivala cu 47 de lire siriene, acum pe piața neagră a ajuns să fie 2900 de lire. Iar penuria de combustibil este într-o fază avansată.

Dacă urmărim atitudinea Statelor Unite, vedem că nu este întâmplătoare degradarea bunăstării în regiunile aflate sub controlul lui Assad. Toate acestea trebuie văzute drept rezultatul unei strategii bine plănuite.

Faptul că America a ales economia drept principalul centru de greutate al noii strategii, că susține demersurile diplomatice și că se interesează îndeaproape de războiul de pe teren probabil că îi îngrijorează pe Assad și pe aliații săi.

Analizând componentele strategiei în cauză, primul loc îl ocupă sancțiunile americane impuse Iranului. Deja Iranul nu mai este așa de grozav în Siria. În al doilea rând, se pare că Assad este afectat de faptul că regiunile petrolifere și agricole din estul Siriei se află sub controlul Statelor Unite. Iar controalele și presiunile asupra sistemului bancar din Liban, vital pentru Siria, au fost picătura care a făcut să se reverse paharul. Pe de altă parte, au început să dea roade presiunile exercitate asupra țărilor arabe care vor să ajute Siria, în special Emiratele Arabe Unite și Bahrain. Și Uniunea Europeană este o parte naturală a acestei strategii. Adăugați pe listă și proiectul american de lege Caesar (document care prevede sancțiuni la adresa regimului Assad pentru crime de război – n.red.) și veți vedea că situația lui Assad este tot mai dificilă. În plus, pandemia de coronavirus, prețul scăzut al petrolului, factura siriană tot mai mare, operațiunile din Libia și de la Idlib deranjează tot mai mult regimul Assad, Rusia și Iranul.

Este o întrebare importantă pentru toată lumea, „Cum, până unde și cu ce mijloace Assad și aliații săi vor încerca să răspundă acestei strategii?”. Până atunci, Turcia rămâne unul dintre vecinii cei mai expuși la ce va aduce războiul civil din Siria, „a cărui clonare se încearcă”. De aceea, trebuie încă de pe acum să își facă lecțiile.