Concertele și reprezentațiile din Leicester, „tortură psihologică” pentru riverani

Pe 26 martie, un judecător al Curții Magistraților din Londra a dispus interzicerea „busking-ului” – adică a spectacolelor stradale – în Piața Leicester. Instanța a argumentat că zgomotul constant provenit de la concertele și reprezentațiile spontane reprezintă o formă de tortură psihologică pentru locuitori și afaceri din zonă.

Plângerea inițială a fost depusă de compania Global Radio, cu sediul în apropiere, care a reclamat perturbări semnificative ale activității sale. În consecință, primăria districtului Westminster a fost obligată să suspende autorizațiile pentru cele două spații amenajate special pentru spectacole stradale în celebrul spațiu public londonez.

Artiști au fost amendați și spațiile reduse cu 90% în centrul Londrei

Sistemul de autorizare a divertismentului stradal fusese introdus în aprilie 2021. Însă, de atunci, primăria a redus cu 90% zonele permise pentru astfel de activități în centrul orașului. În paralel, aproximativ 20 de artiști au fost acționați în justiție, iar unii au primit amenzi de până la 2.500 de lire sterline pentru încălcarea regulilor.

Decizia instanței vine ca o lovitură dură pentru o scenă artistică cu tradiție, ce a dat naștere unor nume mari precum Ed Sheeran sau Rod Stewart, care și-au început cariera pe străzile Londrei.

piata leicester londra
SURSA FOTO: Dreamstime

Proteste și apeluri la compromis din partea artiștilor

Miercuri, în ajunul interdicției, un grup de muzicieni și artiști stradali s-a adunat pentru un ultim concert în Piața Leicester, purtând pancarte cu mesaje precum „Spectacolele stradale nu sunt un delict”. Aceștia au acuzat administrația locală și compania Global Radio de „reducere la tăcere” a scenei culturale urbane.

Nick Howe, unul dintre artiștii prezenți, a propus soluții alternative, precum limitarea nivelului de decibeli sau revizuirea zonelor de desfășurare a spectacolelor, pentru a se ajunge la un compromis rezonabil între nevoile locuitorilor și dreptul la exprimare artistică.

Tommy, artistul român care părăsește Leicester Square după 10 ani

Printre artiștii afectați se află și Tommy, în vârstă de 45 de ani, de origine română, care timp de zece ani a animat Piața Leicester întruchipând personaje celebre precum Charlie Chaplin.

„Mi-au spus că trebuie să plec, pentru că dacă rămân, va veni cineva să cânte sau să facă gălăgie lângă mine”, a spus el, adăugând că nu știe unde – sau dacă – își va mai putea continua activitatea.

Tommy afirmă că această schimbare îl afectează fizic și psihologic, iar interdicția îl lasă fără spațiul în care și-a construit o carieră artistică.

Artiștii au încheiat protestul cu o interpretare emoționantă a piesei „Skyfall” de Adele. Versul „când totul se va destrăma, vom rămâne în picioare și vom lupta toți împreună” a devenit un manifest al solidarității în fața unei decizii percepute ca fiind nedreaptă și destructivă pentru cultura urbană.