CEH intrase în insolvenţă pe 7 ianuarie, însă Curtea de Apel Alba Iulia a admis, în 3 mai, apelul formulat de Sindicatul "Noroc Bun" Petroşani împotriva sentinţei de intrare în insolvenţă, aceasta fiind anulată şi cauza trimisă spre rejudecare la instanţa de fond.
În prima perioadă de insolvenţă, judecătorul sindic numise tot firma GMC drept administrator judiciar, deşi Ministerul Energiei propusese casa de insolvenţă Euro Insol.
În cadrul CEH lucrează circa 6.300 de angajaţi la termocentralele Mintia şi Paroşeni, precum şi la minele de cărbune Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan din Valea Jiului.
CEH are datorii totale de 1,5 miliarde de lei, din care 1,2 miliarde de lei către Ministerul Finanţelor Publice.
La începutul lunii mai, Victor Grigorescu, ministrul Energiei, a declarat într-o conferinţă de presă că riscul de faliment în privinţa Complexului Energetic Hunedoara a existat încă de la început, dar, într-un fel sau altul, compania va fi salvată, fiind identificate deja soluţii concrete.
"Riscul de faliment în privinţa Complexului Energetic Hunedoara a existat încă de la început, din momentul în care Complexul, constatând acest lucru, a şi solicitat instanţei să îi ofere o protecţie juridică, pentru a se putea restructura. Ministerul (Energiei, n.r.) nu face decât să asigure că această companie continuă să funcţioneze, că se va restructura. Pot să vă asigur că, într-un fel sau altul, noi vom salva Complexul Energetic Hunedoara, pentru că am anunţat deja că am identificat şi soluţii concrete. Cum o vom face din punct de vedere tehnic, cu ce instrumente legale, rămâne de văzut", a menţionat la acea dată ministrul Energiei.
Oficialul a adăugat, totodată, că ministerul de resort trebuie să asigure funcţionarea Complexului Energetic Hunedoara şi continuarea procesului de reformă pentru asigurarea securităţii energetice a României.
"Există un risc ca societatea să fie atacată prin alte demersuri din partea altor operatori economici cu privire la executarea unui tip de creanţe. Ceea ce noi facem este să asigurăm funcţionarea ei şi continuarea procesului de reformă, astfel încât să asigurăm securitatea energetică a României. Sigur, ne-am fi dorit să o facem în circumstanţe mai facile, fără să avem un proces juridic aşa de sinuos", a mai spus Grigorescu.
Oficialii Ministerului Energiei au prezentat, în aprilie, planul de restructurare a CE Hunedoara, care va fi prezentat Comisiei Europene în vederea aprobării unor ajutoare de stat.
Ministrul de resort a subliniat schimbarea de optică asupra sectorului miner în discuţiile cu autorităţile de la Bruxelles, respectiv faptul că menţinerea mineritului în România este necesară nu din punct de vedere social, ci din perspectiva securităţii în alimentarea cu energie.
Astfel, planul include păstrarea a două mine, Livezeni şi Vulcan, alături de câte un grup din centralele Paroşeni şi Mintia, care să totalizeze 400 de MW. Este vorba de grupul viabil de 150 de MW de la Paroşeni, retehnologizat în 2005, care are rezolvate şi problemele de mediu, şi de grupul 3 de la Mintia, singurul viabil de acolo, unde mai trebuie rezolvate însă problemele legate de poluare şi de modernizare.
AGERPRES