Partidul Comunist Chinez sărbătorește în aceste zile un secol de la înființare. Analiștii consideră că agesivitatea Chinei, din ce în ce mai mare, poate duce chiar la o ciocnire militară.
Orville Schell, șeful Centrului Arthur Ross al Centrului pentru Relații SUA-China, a avertizat în acest context că agresiunea Chinei, alături de creșterea armatei sale, ar putea avea ca rezultat un „accident militar, chiar și „o ciocnire militară”.
Avertisment asupra Chinei
„Dacă acest lucru se va întâmpla, asta ar putea însemna sfârșitul visului Chinei, ar putea pune capăt sistemului pieței globale, ar putea duce la sfîrșitul multor lucruri, așa cum le cunoaștem astăzi”, a declarta Schell pentru CNBC.
Analistul a avertizat cu privire la „pericolul imens” pe care îl constituie agresiunea tot mai mare a Beijingului pe scena globală.
”Și este un pericol atât de imens, încât diplomația de Lup Războinic a Chinei, agresivitatea sa în a face tot ce vrea, indiferent de ce cred alții, este un astfel de pericol”, a adăugat el.
China și-a arătat mușchii geopolitici în ultimul an, chiar și în plină pandemie. Asta a făcut ca relațiile sale cu mai multe țări să se deterioreze. Printre altele, Beijingul a aplicat sancțiuni comerciale Australiei, a avut o confruntare militară cu India de-a lungul frontierei pe care o împart cele două țări și a preluat efectiv controlul unor părți în disputa asupra Mării Chinei de Sud.
Diplomații chinezi au devenit și ei tot mai agresivi împotriva altor țări, atât personal, cât și pe Twitter. Sursa de inspirație a diplomației Beijingului, denumită a „Lupului Războinic”, vine de la o serie de filme patriotice, cu același nume, în care trupele speciale ale Chinei dădeau de pământ cu mercenarii americani.
„Cred că este uimitor faptul că statul chinez, pe măsură ce devine și mai de succes și mai bogat și mai puternic, a reușit să îndepărteze țară după țară”, a spus Schell.
PCC și presiunile internaționale
În paralel, presiunea internațională asupra Chinei a crescut. În martie, SUA și aliații săi – inclusiv Uniunea Europeană, Marea Britanie și Canada – au impus sancțiuni oficialilor chinezi pentru presupuse încălcări ale drepturilor omului împotriva minorităților etnice din regiunea Xinjiang. Beijingul a ripostat și el cu sancțiuni.
SUA și Marea Britanie s-au pronunțat împotriva controlului tot mai mare al Chinei asupra Hong Kong, fostă colonie britanică care a revenit la stăpânirea chineză în 1997.
Însă aceste presiuni occidentale nu au erodat sprijinul intern pentru Partidul Comunist Chinez și președintele Xi Jinping, a declarat Robert Daly, directorul Institutului Kissinger al Centrului Wilson din China și Statele Unite.
„Guvernul chinez și poporul chinez își judecă țara „în funcție de propria istorie și propria experiență” – și sunt mai puțin interesați să se compare cu restul lumii. Criticile din afara Chinei, inclusiv cele referitoare la Hong Kong și Xinjiang, sunt considerate ca atacuri asupra Chinei, menite să duca China în jos”, a afirmat Daly.