Cu gândul la vacanţă, parlamentarii vor ridica mâna săptămâna aceasta să voteze legea bugetului. Dacă se vor adopta propunerile PSD, guvernul liberal va gira un buget cu puternice accente sociale.

Cea mai importantă lege pentru 2008 – cea a bugetului – va fi dezbătută în parlament săptămâna aceasta – de marţi până vineri. Deşi la începutul lui octombrie, când a fost făcut public proiectul de lege, reprezentanţii partidelor au criticat nivelul umflat al veniturilor pe care mizează Guvernul şi care ar trebui să acopere cheltuielile, în dezbaterile din comisii, parlamentarii au uitat de aceste probleme.

Modificările propuse de aleşii ţării au ca scop cheltuirea unor sume mai mari, iniţiativele privind o estimare mai realistă a veniturilor fiind practic inexistente.

Dacă aleşii vor ajunge la un consens privind bugetul, România, condusă de un guvern liberal, va avea anul viitor un buget de stânga. Conducerea celor două camere din Parlament pare destul de hotărâtă să adopte legea înainte de sfârşitul anului, parlamentarii fiind avertizaţi că, dacă nu îl vor adopta vor munci şi în săptămâna din ajunul Crăciunului, până se ajunge la un consens.

Dacă legea nu va trece de Parlament, se va ajunge la o situaţie întâlnită numai pe vremea guvernării CDR, când bugetul ajungea să fie votat prin martie anul următor. Potrivit legii, în cazul în care România nu are buget la începutul anului, cheltuielile lunare ale statului se vor limita la 8,33% pe lună din cheltuielile totale din anul precedent (2007). Nivelul cheltuielilor ar fi astfel mai mic decât cel prevăzut în noul buget.

Dezbaterea bugetului se anunţă una destul de strânsă: reprezentanţii PD şi PLD au anunţat că vor vota împotrivă. Prin urmare, majoritatea parlamentară care ar putea asigura aprobarea bugetului este formată din PSD şi din PNL – două partide ale căror doctrine ar trebui să fie opuse.

Sprijin ar putea să vină şi din partea conservatorilor sau a UDMR, însă condiţionat de aprobarea amendamentelor propuse de aceştia. De exemplu, în dezbaterile din comisii, reprezentanţii PC au cerut mai mulţi bani pentru plata în numerar a despăgubirilor pentru cei care au depus bani pentru Dacii la CEC şi pentru proprietarii de case naţionalizate. Iar UDMR a cerut, în principal, suplimentarea sumelor alocate judeţelor unde există comunităţi maghiare şi sume mai mari pentru investiţiile în sănătate. Nici amendamentele PC, nici cele ale UDMR n-au trecut însă de Comisia buget-finanţe din Camera Deputaţilor. În prezent, PSD şi PNL au împreună 151 de deputaţi din totalul de 318, şi 65 de senatori din 137. În ambele camere, ponderea se apropie de jumătate, însă nu depăşeşte pragul critic de 50% plus 1. Însă, cum legea bugetului este una ordinară, va conta majoritatea voturilor celor prezenţi. Deci, rezultatul votului va depinde de capacitatea fiecărui partid de a-şi convinge parlamentarii să meargă la şedinţe şi să voteze aceeaşi direcţie cu cea anunţată de şefii partidului.

Mici ciupeli pentru popularitate

Proiectul legii bugetului n-a avut parte de modificări radicale în comisiile din Parlament.

Numărul total de amendamente a fost peste 2.000. Însă, de Comisia buget-finanţe au trecut doar 117 – cinci la bugetul asigurărilor sociale şi restul la bugetul de stat.

Acestea au un puternic caracter de stânga: extinderea programului „cornul şi laptele“ şi la elevii de gimnaziu, măsură care va determina cheltuieli suplimetare de peste 50 de milioane de euro. De asemenea, parlamentarii vor să majoreze cu 25% ajutoarele acordate văduvilor şi văduvelor şi să crească alocaţia pentru copii la 40 de lei, faţă de 24 de lei la începutul lui 2007. În plus, statul va finanţa biletele de tratatament pentru 450.000 de pensionari. PSD îşi menţine şi poziţia privitoare la solicitarea de creştere a salariului minim la 540 de lei, urmând ca în 2008 să ajungă la 640 de lei. Alte modificări vizează majorarea bugetelor fiecărui judeţ cu maximum şapte milioane de euro. Potrivit proiectului depus de Guvern, deficitul bugetar ar trebui să ajungă în 2008 la 2,7% din PIB. Scenariile pe care mizează Executivul sunt: un curs valutar de 3,28 lei pentru un euro, un deficit de cont curent de 13,4% din PIB şi o creştere economică de 6,5%.

82-9473-06_cristiandiaconescu5ddf.jpg„Amendamentele PSD nu sunt negociabile şi nu se pune problema ca ele să facă obiectul vreunei tranzacţii.“
Cristian Diaconescu, purtător de cuvânt al PSD

Amendamente traznite

PC
Aerul condiţionat, pe banii statului. Senatorul Marius Marinescu a propus ca statul să plătească aparatele de aer condiţionat ce vor fi cumpărate în 2008 de românii care au un venit pe membru de familie sub salariul minim. Amendamentul a fost respins.

PSD
Telefoane fără limită. Parlamentarii PSD au propus ca angajaţii din instituţiile publice să poată vorbi pe telefoanele fixe şi mobile oricând, argumentând că existenţa unor plafoane prezintă riscul să nu se poată interveni în condiţii de calamitate. Amendamentul a fost admis.

PSD
Celule STEM pentru români. Parlamentarii vor ca anul viitor să fie demarate investiţiile pentru un nou centru, de celule STEM, suma bugetată fiind de un milion de euro. Argumentul: „importul de celule STEM a devenit, în cele mai multe situaţii, o afacere ilegală şi imorală, pacienţii fiind obligaţi să achite sume în jurul a 1.000 euro/caz“. Amendamentul a fost aprobat.

COMISIA BUGET-FINANŢE
Prima propunere a deputaţilor din Comisia buget-finanţe a fost suplimentarea cheltuielilor salariale ale Parlamentului cu aproape 700.000 de euro pentru „extinderea programului de servire a mesei pe parcursul întregii zile, ca urmare a solicitării făcute de parlamentari“. Amendamentul a fost aprobat.