Cele mai importante componente ale unui sistem sunt placa de baza si procesorul. Ele determina in cea mai mare masura stabilitatea si performantele acestuia. Alegerea o facem incepand cu procesorul, si in momentul de fata optiunile sunt AMD, CYRIX si INTEL, iar frecventele sunt cuprinse intre 700 MHz si 1.7 GHz. Frecventa procesorului determina viteza sistemului in mare masura, si decizia trebuie luata in conformitate cu nevoia noastra de a avea un sistem performant. In functie de alegerea facut
Cele mai importante componente ale unui sistem sunt placa de baza si procesorul. Ele determina in cea mai mare masura stabilitatea si performantele acestuia. Alegerea o facem incepand cu procesorul, si in momentul de fata optiunile sunt AMD, CYRIX si INTEL, iar frecventele sunt cuprinse intre 700 MHz si 1.7 GHz. Frecventa procesorului determina viteza sistemului in mare masura, si decizia trebuie luata in conformitate cu nevoia noastra de a avea un sistem performant. In functie de alegerea facuta putem sa trecem mai departe si sa gasim o placa de baza care sa tina procesorul pe care l-am ales (acelasi tip de socket, valori identice ale FSB). Diferentele de pret sunt date aici de tipul placii de baza (daca este sau nu un „nume” pe piata), de tipul chipset-ului (de obicei VIA sau INTEL) si de tipul sloturilor prezente pe placa. Uneori placa de baza are video sau/si sound on board, ceea ce inseamna ca nu mai avem nevoie de placa video si de sunet.
Pentru ca PC-ul sa prinda contur sunt necesare urmatoarele componente, a caror alegere nu ridica probleme. Memoria este ieftina in acest moment, si 128MB sunt suficienti. Alegerea ei se face in functie de caracteristica placii de baza. Floppy disk-ul are o suma fixa si trecem de el, iar in ceea ce priveste tastatura si mouse-ul se porneste de la un minim, pretul crescand o data cu pretentiile fata de diverse functionalitati. Carcasa de tip ATX cu o sursa de 300 W este suficienta pentru un PC de nivel mediu, important este ca ea sa „tina” sistemul (alimentarea sa fie fara probleme). Acestea fiind spuse, sa trecem la alte componente ale sistemului, de importanta mai mare.
Un CD-ROM este necesar, iar preturile nu difera mult, acest lucru datorandu-se firmelor producatoare si vitezei de lucru, iar eventualele DVD-uri sau inscriptoare raman la alegerea dumneavoastra.
O importanta deosebita o are hard-discul, pentru ca este cel care tine datele importante ale utilizatorului si siguranta acestora este data de fiabilitatea lui. Aici importante sunt capacitatea de stocare si viteza cu care se acceseaza informatia de pe ele, caracteristica depinzand de RPM (numarul de rotatii pe minut). Alegerea se face in principal in functie de aceste caracteristici, la care se adauga firma producatoare, de obicei „numele” in domeniu asigurand un nivel sporit de siguranta in exploatare.
Trecem mai departe la doua componente care daca sunt deja incorporate in placa de baza, nu necesita costuri suplimentare, dar pentru cazul in care lipsesc trebuie aduse in discutie. Prima dintre ele ar fi placa video care, pentru un utilizator obisnuit, este o problema simpla de rezolvat, oricare dintre cele de pe piata asigurand o imagine buna. Problema se complica o data cu cerinte sporite in ceea ce priveste accelerarea 3D, si aici oferta este variata, optiunea fiind in functie de nivelul de performanta dorit. Cealalta componenta ce intra in discutie este placa de sunet, care are un pret scazut pentru cei mai putini pretentiosi. Aceasta, impreuna cu o pereche de boxe, rezolva problema sunetului. Pentru performante deosebite exista si aici o oferta din belsug, si alegerea este determinata de cerintele fiecarui utilizator.
Ultimul in enumerare, dar nu si ca importanta este monitorul care nu contribuie cu nimic la performantele sistemului, dar de el depinde sanatatea ochilor nostri. Uzual se folosesc display-uri de 15″, dar oferta este extrem de bogata. Important ar fi ca acestea sa tina o rata de refresh ridicata la o rezolutie acceptabila si sa aiba un nivel scazut al radiatiilor, o eticheta cu certificare TCO99 fiind suficienta in acest sens.
Tot ceea ce mai avem de facut de acum incolo este alegerea unui sistem de operare si instalarea lui.