Comunicarea cu investitorii și cele mai bune rapoarte de sustenabilitate vor fi premiate la Gala ARIR în 17 noiembrie

Investitorii individuali sunt invitați să voteze companiile listate din Piața Principală și piața AeRO cu care au comunicat cel mai bine. Companiile listate sunt invitate să își înscrie rapoartele de sustenabilitate la categoria „Cel mai bun raport de sustenabilitate”.

Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR), promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (Investor Relations sau IR) în România, premiază cele mai bune companii listate, în baza opiniilor investitorilor instituționali și a celor individuali activi la Bursa de Valori București.  În 17 noiembrie, la Gala ARIR din acest an, vor fi anunțate, pentru a 4-lea an consecutiv, cele mai bune companii listate și reprezentanții lor, în cadrul a 9 categorii.

Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR: “Dezideratul ARIR este să contribuie la o bursă mai activă. Eforturile companiilor listate pentru o mai mare transparență și un IR mai bun sunt vizibile, iar prin inițiativele ARIR ne dorim să contribuim la un ecosistem mai prietenos cu emitenții și investitorii, în special prin reducerea duratei operațiunilor de atragere de capital, atât de necesare dezvoltării pieței de capital. În 17 noiembrie recunoaștem performanța companiilor listate și a profesioniștilor în IR, împreună cu comunitatea companiilor listate, investitori, instituții ale pieței, brokeri, analiști și presă.

Categoriile premiate la GALA ARIR din 2022 sunt:

A. Rezultate platformă Institutional Investor (lider al industriei de cercetare și analiză comparativă a companiilor), voturi ale investitorilor instituționali din întreaga lume, activi în piața de capital din România

    1. Cel mai bun Director General (CEO)

    2. Cel mai bun Director Financiar (CFO)

    3. Cea mai bună Companie din perspectiva activității în Relația cu Investitorii

    5. Cel mai bun profesionist în Relația cu Investitorii

B. Vot investitori individuali prin intermediul arir.ro, până la 10 noiembrie 2022 pentru:

    6. Cea mai bună Companie din perspectiva activității în Relația cu Investitorii – Piața Principală

    7. Cea mai bună Companie din perspectiva activității în Relația cu Investitorii – piața AeRO

Încurajăm investitorii să puncteze transparența companiilor, calitatea raportărilor, comunicarea din perspectiva disponibilității și proactivității echipei pentru Relația cu Investitorii.

C. Clasament realizat de către un juriu specializat, independent, în baza unui set de criterii definite împreună cu specialiști de top din piață – mai multe detalii aici.

    8. Cel mai bun Raport de Sustenabilitate

Companiile listate sunt invitate să aplice printr-un reprezentant pentru această evaluare, solicitarea va fi transmisă către ARIR, la adresa contact@ir-romania.ro, până la data de 31 octombrie 2022 și va include link-ul către raportul de sustenabilitate. Juriul care va evalua rapoartele este format din Adina Ardeleanu – Co-Fondator Financial Intelligence, Adrian Codîrlașu – Vicepreședinte CFA România, Cristian Petre -Manager Investiții NN Pensii, Laura Negrișoiu – Director Sustenabilitate Mazars România și Mugur Popescu – Director Direcția Investiții BCR Pensii.

D. Premii speciale

    9. Premiul „Best Board Design” împreună cu ENVISIA – Boards of Elite

    10. Premiul special oferit de Bursa de Valori București

Partenerii strategici ai Galei ARIR 2022 sunt: Bursa de Valori București (membru fondator ARIR), Banca Transilvania (membru asociat ARIR), TeraPlast (membru fondator ARIR), IMPACT Developer & Contractor (membru asociat ARIR), Romcarbon (membru asociat ARIR), Nuclearelectrica (membru fondator ARIR), Antibiotice (membru asociat ARIR) și Autonom (membru asociat ARIR).

Parteneri principali: Electromagnetica (membru fondator ARIR), Mazars (membru afiliat ARIR), Dentos, Purcari (membru asociat ARIR), S&P Global.

Parteneri instituționali: ENVISIA (membru afiliat ARIR) și Institutional Investor (lider al industriei de cercetare și analiză comparativă a companiilor).

Parteneri media: Financial Intelligence, Agerpres, Business Review, Capital, Cariere, DC Media Group, Energynomics, Feel the Markets, Global Manager, InfoFinanciar, Juridice.ro, Money.ro, The Diplomat Bucharest.

Parteneri de monitorizare: Klarmedia, Issue Monitoring.

Asociația Română pentru Relația cu Investitorii – ARIR a fost înființată la inițiativa Danielei Șerban în noiembrie 2018 împreună cu membrii fondatori: Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica şi Tony Romani.

Au aderat comunității: Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA, Autonom, IMPACT Developer & Contractor, 2Performant, One United Properties, Transport Trade Services, Patria Bank, Connections Consult, BRD – Groupe Société Générale, Rompetrol și Agista ca Membri Asociați. INNOVA Project Consulting, ENVISIA, RTPR, Mazars și Marsh Broker de Asigurare – Reasigurare au devenit Membri Afiliați.

Membrii ARIR sunt printre cele mai mari companii din România, ce au în comun obiectivul de a implementa cele mai bune practici de transparență, comunicare cu investitorii și guvernanță corporativă.