Acum 30 de ani, când liderul Chinei, Deng Xiaoping, începea să-și pună în aplicare doctrina „O țară, două sisteme“, lumea privea cu un amestec de curiozitate și neîncredere experiența de inginerie socio-economico-politică de revitalizare a comunismului cu gene capitaliste.
Acel început e undeva departe atât în timp, cât și în PIB. Nimeni nu mai are îndoieli: China Rules! America și Europa, împinse de nevoi și pragmatism, vor banii chinezilor. Se ridică întrebarea dacă nu cumva odată cu exportul de finanțe nu vine la pachet și exportul de ideologie? Altfel spus, succesul economic al Chinei va fi sau nu urmat de un succes politic al comunismului? Este lumea democratică dispusă să renunțe la câteva grade de libertate? Există puține dubii în ceea ce privește tipul de exprimare politică și ideologică a oamenilor de afaceri din China. De multe ori, ei execută comenzi ale Partidului Comunist: unde să investească, cât să investească, în ce să investească. Libertatea antreprenorială și cea personală au limite. Partidul unic rămâne partid unic chiar și când structurile superioare de conducere își deschid brațele către proaspeții multimilionari.
Apropierea comunismului „Made in China“ de capitalism este limpede. Dar oare nu se petrece și mișcarea inversă? Corporatismul, forma actuală de exprimare a capitalismului, nu a ajuns să împrumute însușiri ale comunismului? Răspunsul este da. De exemplu, disoluția proprietății private. Micii acționari la unele mari corporații au ajuns să aibă puțin control asupra proprietății lor. Ei dețin mai degrabă o proprietate virtuală, care seamănă mult cu cea socialistă. În același timp, cei din vârf au strâns din ce în ce mai multă putere, privilegii și forță financiară. Așa cum s-a văzut în toate scandalurile tip Wall Street din 2008 încoace (dar și înainte, vezi cazul Enron), în anumite companii s-a creat o adevărată nomenclatură corporatistă.
Marile corporații fac și marea politică, asta se știe dintotdeauna, însă astăzi există companii de top care se comportă ca niște uriașe mașinării politice: lupte interne pentru putere, ideologie, lovituri de palat în board-roomuri, trădări, execuții sumare, promovări peste noapte. Găsești tot tacâmul bolșevic și chiar menșevic, lucruri care au puțină legătură cu competența, eficiența, profesionalismul și, în cele din urmă, cu obținerea de profit pentru acționari. Mai sunt și alte asemănări: leadership dictatorial, birocrație, falsificare a statisticilor, export de „revoluție“ etc. Desigur, există și corporații în care principiile de bază ale bunului capitalism sunt la mare preț, companii în care omul este important.
Să fie această apropiere comunism-capitalism o întoarcere la natura umană care-și dorește atât siguranță, cât și bunăstare, care are și instinctul tihnit al familiei, dar și adrenalina prădătorului? În orice caz, astfel de schimbări în legile reflexiei sociale, când omul liber privește în oglindă și se vede dezbrăcat de libertate, când comunismul se reflectă ca democrație, astfel de distorsiuni vor modifica lumea, valorile, stilul nostru de a trăi și, în cele din urmă, și pe noi. „O țară, două sisteme“ va deveni „Un om, două sisteme“ într-o „lume, două sisteme“. Apropo, în limba chineză numele Deng Xiaoping înseamnă și „Oglindă“.
Andy Lupu este scriitor, regizor și producător independent