Alain Besançon, în vârstă de 75 de ani, a fost profesor, timp de aproape trei decenii, la prestigioasa école des Hautes études en Sciences Sociales şi este unul dintre cei mai buni specialişti europeni în istoria Uniunii Sovietice. Recent reeditată în Romĺnia, o carte a sa de acum mai bine de zece ani repune în discuţie o temă fierbinte.

Pentru cititorii români, Alain Besançon este deja un nume binecunoscut, graţie mai ales eforturilor Editurii Humanitas, care i-a publicat, în decursul ultimilor ani, şase cărţi esenţiale, printre care se află, de pildă, „Originile intelectuale ale leninismului“ sau „Anatomia unui spectru“. Trebuie spus totuşi că în acest domeniu contribuţiile sale nu se ridică la nivelul celor ale unui Richard Pipes sau Martin Malia, autori ai unor lucrări de referinţă.

Subiectul cărţii „Nenorocirea secolului“, apărută în Franţa în 1997 (tradusă prompt, tot la Humanitas, în anul următor, acum reeditată), e unul exploziv: o comparaţie a celor două crime majore ale secolului XX, nazismul şi comunismul. Este, fără îndoială, o temă extrem de sensibilă, un adevărat teren minat, căci aici se confruntă nu neapărat două analize ale unor regimuri totalitare, cât mai ales două moduri foarte diferite de funcţionare ale memoriei istorice. Într-adevăr, surpriza pe care şi-o exprimă Besançon este justificată: cum e posibil ca masacrele comunismului, care a ucis, după statistici publicate în „Cartea neagră a comunismului“, între 85 şi 100 de milioane de oameni, să fie atĺt de uşor uitate, prin comparaţie cu forţa cu care dăinuie amintirea lagărelor de exterminare naziste?

Ca analiză de ordin strict politic, în cartea lui Besançon nu sunt lucruri noi: comparaţia celor două regimuri maligne ale secolului XX are o tradiţie solidă, ilustrată de nume precum Raymond Aron sau Hannah Arendt, care au fixat – primul în „Democraţie şi totalitarism“, Arendt în „Originile totalitarismului“ – coordonatele esenţiale ale discuţiei. Ceea ce este nou e perspectiva inedită a lui Besançon, a comunismului şi nazismului ca exemplificări ale unui mod de a gândi cu rădăcini în primele erezii creştine – mai precis gnozele. A urmări pas cu pas firul demonstraţiei depăşeşte cu mult spaţiul acestei recenzii; cei interesaţi o pot găsi expusă pe larg în „Originile intelectuale ale leninismului“. (De asemenea, o discuţie mult mai amplă şi mai tehnică asupra gnozelor poate fi găsită în cartea lui Ioan Petru Culianu, „Gnozele dualiste ale Occidentului“.)

O interpretare provocatoare

Al doilea element de noutate îl reprezintă interpretarea pe care Besançon o dă unei întrebări care rămĺne, deocamdată, doar subiectul unor speculaţii: cum se face, de exemplu, că marile crime ale comunismului – ca înfometarea deliberată a ucrainenilor, orchestrată de Stalin, care a dus, într-un singur an, 1933, la moartea a cinci, poate şase milioane de oameni, hecatomba Gulagului sovietic ori a echivalentului său chinez, Laogai – rămĺn atĺt de puţin cunoscute? Experimentul autorului ar putea fi repetat, cu sprijinul motorului de căutare Google: „Kolyma“ (Kolîma, inima Gulagului sovietic), 513.000 de rezultate; „Gulag“, 3,2 milioane; „Ukraine famine“ (foametea din Ucraina), 18.900; şi „Auschwitz“, 9,1 milioane. Explicaţiile – într-o carte pasionantă. 

Best seller

30-1813-38_cartemica1_mb.jpgCONŞTIINŢA LUI ZENO este considerat, pe bună dreptate, drept unul dintre cele mai bune romane ale literaturii italiene. Publicat în 1923, volumul lui Svevo a cunoscut celebritatea datorită lui James Joyce, admirator al lui Svevo, care a publicat, la rĺndul său, „Ulise“ în exact acelaşi an.

Editura Polirom 560 pagini
PREŢ: 32,95 LEI

30-1814-38_cartemica2_mb.jpgBIOGRAFIA LUI ERASM DIN ROTTERDAM, semnată de un filozof şi istoric al culturii, Johan Huizinga, este o carte indispensabilă pentru înţelegerea epocii Renaşterii, în ciuda faptului că a apărut cu mai bine de 80 de ani în urmă. Este o biografie clasică în domeniu.

Editura Humanitas 262 pagini
PREŢ: 29 LEI
 
30-1815-38_cartemica3_mb.jpgMANAGEMENTUL CARIEREI este, cum spune şi subtitlul, un ghid practic pentru cei care vor să îşi planifice următorii paşi ai traseului lor profesional, de la cei care pur şi simplu resimt nevoia unor motivaţii suplimentare pĺnă la aceia care decid să îşi schimbe domeniul de activitate.

Editura Polirom 320 pagini
PREŢ: 29,95 LEI