Pe 13 iunie 1948 , cotidianul România Liberă titra: „În toate întreprinderile naționalizate oamenii muncii au primit cu un uriaș entuziasm istorica hotărâre a Marii Adunări Naționale”. Scânteia anunța în aceeași zi: „Fabricile sunt ale noastre, să le păzim ca ochii din cap!”. Pe 13 iunie 1990, puterea neo-comunistă instalată la București după fuga lui Ceaușescu chema minerii ca să „facă ordine”.
Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 9 – 11 iunie 1948 a adoptat Raportul cu privire la naționalizarea „întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi”, prezentat de Gheorghe Gheorghiu Dej.
Vineri, 11 iunie 1948, la ora 6 dimineața, comuniștii infiltrați în companii au sigilat casele de bani, au ocupat birourile șefilor și au interzis ridicarea oricăror acte sau documente. Apoi, la ora 13, activiști pregătiți din timp au preluat efectiv conducerea companiilor.
O oră mai târziu, la 14, în toată țara izbucneau mitinguri „spontane” ale oamenilor muncii pentru susținerea naționalizării.
În timp ce echipele de activiști comuniști preluau controlul fabricilor și uzinelor, legea nationalizarii nici măcar nu era adoptată. Practic, totul s-a făcut în aceeași zi: proiectul de lege a fost prezentat dimineața în guvern și apoi transmis de urgență Marii Adunări Naționale care l-a votat în unanimitate câteva ore mai târziu, scrie activenews.ro.
Proiectul de lege, aprobat de guvern, a fost supus votului Marii Adunări Naționale.
Legea a fost votată în unanimitate. Au fost trecute în patrimoniul statului 8.894 de întreprinderi industriale și miniere, de transport, bancare și de asigurări.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric