„Antreprenoriatul ar trebui să fie o vocație”, este de părere Cristina Chiriac, fondatoarea primei mișcări de coagulare a antreprenoriatului feminin din România. Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) a organizat miercuri, 9 octombrie, prima ediție a Forumului Național „De Vocație Antreprenoare”.

„Ar trebui să știi din start că, atunci când pornești la drum, exact acela este drumul tău. În România, din păcate, numărul companiilor care se închid după primii trei ani este unul foarte mare. Mulți dintre cei care o iau pe acest drum al antreprenoriatului nu știu dacă asta este potrivit pentru ei”. 

Forumul Național „De Vocație Antreprenoare”

Iar tocmai această temă a fost abordată în prima ediție a Forumului Național „De Vocație Antreprenoare”. Organizatorii evenimentului se adresează de această dată antreprenorilor și celor pasionați de dezvoltarea afacerilor. Participanții au avut posibilitatea de a se inspira din exemple de succes din România, din partea unor personalități din domeniu care au demonstrat că se poate. După București, reprezentanții CONAF au declarat că vor continua această serie de evenimente și în orașele Oradea, Cluj-Napoca, Iași și Brașov.

„Este primul eveniment care înglobează trei module diferite. Până acum, am avut numeroase conferințe pe bază de inspirație sau gale de premiere. De data aceasta am introdus un model conceput de antreprenorul Marius Ghenea, un program interactiv pe tema antreprenoriatului. Cine participă la acest eveniment, la Forumul Național „De Vocație Antreprenoare”, nu va pleca acasă doar cu inspirație, ci și cu mai multe cunoștințe aplicate”, adaugă Corina Chiriac în cadrul unui interviu pentru Infofinanciar. „Este pentru prima dată când are loc un astfel de forum în România”. 

Decalajul. Ce e de făcut?

Prin această acțiune, dar nu numai, reprezentanții CONAF își propun să continue sprijinirea antreprenoriatul feminin din țara noastră. Obiectivul principal este reprezentat de reducerea decalajului între inițiativele femeilor și bărbaților în România. Și cum Cristina Chiriac a vorbit despre inspirație, această primă ediție a Forumului Național „De Vocație Antreprenoare” a adus la aceeași masă unii dintre cei mai apreciați și influenți antreprenori din România. Printre numele de pa această listă se regăsesc Cristina Bâtlan, fondatoarea brandului de pantofi Musette și Andreea Raicu, personalitate TV și cea care a pus bazele afaceri din domeniul modei Amalin.

Marius Ghenea, Managing Partner Catalyst România și vicepreședinte CONAF, a împărtășit la începutul evenimentului câteva cuvinte despre experiența sa în lumea antreprenoriatului. A pus accent pe modul în care un antreprenor vede lumea, despre cum trebuie gestionate provocările. De asemenea, s-a axat și pe ceea ce înseamnă spiritul educației în direcția aceasta a antreprenoriatului. 

„Definiția lui Richard Cantillon poate suna prozaic, chiar dacă economistul a vorbit despre antreprenoriat înainte de Revoluția Industrială. Și, dacă stăm să ne gândim, realitatea a demonstrat de-a lungul timpului că, în principal, funcția unui antreprenor este aceea de a agrega resursele pentru a obține obiectivele de business care să ducă la succes în afaceri”, spune Marius Ghenea, în cadrul evenimentului Forum Național „De Vocație Antreprenoare”.