Una dintre concluziile primei întâlniri din seria conferinţelor “Pactul pentru Muncă”, organizată, miercuri, la Cluj, de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) şi de Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG), are în vedere elaborarea de programe și politici publice care să contribuie la diminuarea deficitului forței de muncă.
„Problematica pe care noi o dezbatem astăzi este una care afectează antreprenorii la nivel naţional, este problema tuturor şi dacă nu rezolvăm partea de deficit a forţei de muncă, probabil că în următorii 10 ani nu va mai fi atât de frumos cum este astăzi.
Avem ceva de spus, avem capacitatea şi forţa de a găsi soluţii împreună şi de a construi o cale de dialog cu guvernul. Mi-aş dori ca vocea noastră să se audă şi reverberaţiile acestor conferinţe pe care le organizăm să aibă rezultate.
Vreau astăzi să demonstrăm că putem să strângem o serie de soluţii pe care să le înaintăm guvernului, soluţii care ar rezolva problemele cu care ne confruntăm. Lucrul acesta îl vom face şi la Iaşi, iar la finalul seriei de conferinţe, în luna septembrie, concluziile vor fi incluse într-un ‘Memorandum of Understanding’, împreună cu o listă cu propuneri, care să se concretizeze într-o strategie pe termen lung.
Dacă vrem ca peste 30 de ani să avem o pensie decentă, atunci trebuie să ne asigurăm că avem angajaţi mulţumiţi, că avem oameni la muncă în România şi care nu mai pleacă în străinătate, tineri care rămân în România să aducă plus valoare şi care să se profesionalizeze pe segmentele pe care economia le absoarbe”, a declarat preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac, care invită patronatele să se alăture iniţiativei CONAF şi FPPG.
Preşedintele FPPG, Frank Neel, consideră că deficitul forţei de muncă este o problemă la care trebuie căutate soluţii rapide.
“Situaţia de pe piaţa muncii din România este una dificilă. FPPG şi CONAF, împreună cu reprezentanţi ai Guvernului şi ai autorităţilor locale, încercăm să găsim soluţii viabile pentru rezolvarea deficitului de forţă de muncă din România. Se vede foarte clar că situaţia se înrăutăţeşte, nu se vede o scădere a emigrării, populaţia îmbătrâneşte şi de aceea este necesar să acţionăm”, a spus Frank Neel.
El a adăugat că este necesară crearea unor sisteme de învăţământ şi formare profesională, în funcţie de nevoile pieţei muncii pe domenii de activitate.
Prezentă la dezbateri, ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, a declarat, la rândul său, că aşteaptă concluziile şi propunerile serei de întâlniri „Pactul pentru Muncă” şi că invită CONAF şi alte organizaţii să se alăture grupurilor de lucru formate în vederea gestionării viitoarelor programe operaţionale şi pentru elaborarea de programe şi politici publice pentru piaţa muncii.
„Aştept de la această serie de evenimente propuneri concrete, nu doar eu, ci şi ministrul Muncii, pe care să încercăm să le integrăm în politicile publice ale acestui stat. (…) Invit CONAF şi structurile reprezentative asociative să ni se alăture nouă, Ministerului Fondurilor Europene, în acest proces în care suntem, în grupuri de lucru în care începem să gestionăm viitoarele programe operaţionale 2021-2027.
Suntem la început încă, suntem în grupuri de lucru pe diverse tipuri de domenii. Pe zona de social, incluziune socială, patronatele, sindicatele sunt alături de noi”, a spus ministrul Roxana Mînzatu.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a arătat, la rândul său, că, pe lângă pierderea forţei de muncă prin emigrare, o altă problemă o constituie faptul că tinerii se pregătesc pentru slujbe care nu vor mai exista în viitorul apropiat.
„Cea mai importantă resursă a planetei nu este nici aurul, nici pădurea, ci resursa umană. Pentru că vorbim de forţa de muncă, sursele viitorului vor veni foarte multe din domeniul tehnologiei. Ştim bine că 20% dintre studenţii de astăzi se pregătesc pentru slujbe care nu vor mai exista în câţiva ani după terminarea facultăţii şi vreo 25% dintre slujbele existente vor dispărea, după cum alte 25% vor apărea în următorii 10 ani. De aceea, această dimensiune de inovare şi tehnologie este una dintre preocupările noastre, ale oraşului”, a menţionat Emil Boc.
În cadrul conferinţei a fost prezentată şi o cercetare intitulată „Studiu privind ocuparea forţei de muncă din România în contextul UE. Analiza celor mai recente date”, realizată de Asociaţia de Analiză Decizională şi Strategică, potrivit căreia datele demografice relevă faptul că oferta potențială a forței de muncă este în declin din cauza scăderii naturale, a îmbătrânirii populației și a migrației externe. (date suplimentare ale studiului, în ataşament). Potrivit studiului, tinerii din România, în special cei sub 24 ani, reprezintă un grup defavorizat pe piața muncii.
REZUMAT – STUDIU Piața muncii în Romania 2019.
La Cluj-Napoca a avut loc, miercuri, prima întâlnire din seria conferinţelor ‘Pactul pentru Muncă’, organizată de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) şi de Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG), iar concluziile acesteia vor fi prezentate în cadrul viitoarei întâlniri, care va avea loc la Iaşi, pe 19 septembrie.
‘Pactul pentru Muncă’ reprezintă o iniţiativă a Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin şi Federaţiei Naţionale de Petrol şi Gaze care îşi propune să găsească soluţii şi strategii viabile pe termen lung, care să contribuie la diminuarea deficitului forţei de muncă.
Printre vorbitorii care au abordat subiecte legate de criza forţei de muncă şi impactul acesteia asupra activităţii companiilor s-au numărat Roxana Mînzatu – ministrul Fondurilor Europene, preşedintele CONAF – Cristina Chiriac, profesorul Mihaela Luţaş de la UBB, primarul Emil Boc, preşedintele FPPG – Frank Neel, CEO ROMGAZ – Adrian Volintiru, Viviana Constantin – director resurse umane Electrica, Luisiana Dobrinescu – avocat specialist în drept fiscal, Bogdan Badea – CEO Hidroelectrica, Ramona Jurubiţă – country managing partner KPMG, Carmen Neagu – director EnergoBIT, Dragoş Anastasiu – preşedinte Eurolines România Group, Camelia Şucu – antreprenor.
La conferinţă au participat peste 100 de antreprenori care susţin peste 30.000 de locuri de muncă şi care au o contribuţie majoră la PIB-ul României.