Compania americană Bechtel, constructorul Autostrăzii Transilvania, a amânat concedierea colectivă a angajaţilor până după data de 15 aprilie, când se va stabili şi numărul persoanelor care vor fi concediate, iar sindicatul ameninţă că va ataca în instanţă o eventuală decizie de disponibilizare. "Concedierea colectivă a fost amânată din 5-6 aprilie pentru 15 aprilie. Vom începe de miercuri negocierile cu CNADNR pentru încheierea unui acord privind continuarea lucrărilor,
Compania americană Bechtel, constructorul Autostrăzii Transilvania, a amânat concedierea colectivă a angajaţilor până după data de 15 aprilie, când se va stabili şi numărul persoanelor care vor fi concediate, iar sindicatul ameninţă că va ataca în instanţă o eventuală decizie de disponibilizare.
„Concedierea colectivă a fost amânată din 5-6 aprilie pentru 15 aprilie. Vom începe de miercuri negocierile cu CNADNR pentru încheierea unui acord privind continuarea lucrărilor, aşa cum s-a convenit, iar o decizie privind numărul persoanelor care vor fi disponibilizare va fi luată în perioada 15-30 aprilie”, a declarat directorul de comunicare al Bechtel, Bogdan Sgârcitu.
Sindicaliştii pregătesc acţiuni în instanţă
Nicolae Feneşan, secretarul executiv al Federaţiei Generale a Sindicatului „Familia”, la care este afiliat Sindicatul „Transilvania” de la Bechtel, a declarat, la rândul său, că a primit semnale privind intenţia companiei americane de a disponibiliza, începând cu 15 aprilie, un număr de 1.450 de angajaţi.
„Am semnale că vor fi trimişi în şomaj 1.450 de angajaţi, iar restul până la 1.915 vor fi folosiţi pentru continuarea lucrărilor pe tronsonul de zece kilometri Turda – Câmpia-Turzii. Oamenii vor primi, pe rând, deciziile de concediere, iar în momentul în care vor veni primele documente de disponibilizare vom acţiona Bechtel în instanţă”, a spus Feneşan.
AJOFM Cluj a primit, în 8 martie, de la Bechtel o notificare privind disponibilizarea, începând din luna aprilie, a peste 1.900 de angajaţi de pe şantierul Autostrăzii Transilvania, însă instituţia a avertizat compania că nu a respectat procedura legală de concediere colectivă.
SURSA: Mediafax