Concedieri masive, chiar la început de an! Mii de oameni au rămas fără loc de muncă

concedieri

Sursă: Dreamstime

Concedieri masive, chiar la început de an! În luna ianuarie, marile companii din domeniul IT au continuat să înregistreze concedieri. Peste 23.000 de angajați au fost afectați.

Marile companii IT continuă concedierile

Marile companii IT continuă valul de concedieri și în 2024, afectând peste 23.000 de persoane în luna ianuarie. Printre giganții care înregistrează restructurări se numără SAP, Microsoft, eBay, Google și Amazon.

Această tendință vine în contextul în care companiile din sectorul IT nu au încă finalizat optimizările organizaționale și de costuri. Asta în ciuda creșterilor semnificative înregistrate de sectorul tehnologic pe bursă la începutul anului 2024.

În luna ianuarie, conform platformei Layoffs, citată de CNBC, peste 23.600 de persoane au fost concediate de la 85 de companii de tehnologie. Acest număr reprezintă cea mai mare scădere lunară din martie 2023, când 38 de mii de persoane au fost concediate.

Săptămâna trecută, gigantul german SAP a anunțat că va concedia 8 mii de angajați. Numărul este echivalent cu aproximativ 7% din forța sa de muncă la nivel global. În același timp, Microsoft a desființat 1.900 de locuri de muncă în cadrul diviziei sale de gaming, scrie Mediafax.

Sute de angajați de la Google și Amazon vor fi concediați

În plus, față de concedierile anunțate săptămâna trecută, luna ianuarie a fost marcată de alte decizii importante luate de mari companii din domeniul tehnologic. eBay a redus cu 9% numărul de poziții disponibile. Compania a concediat astfel 1.000 de angajați cu normă întreagă.

În același timp, fintech-ul Brex a decis să își reducă personalul cu 20%, afectând câteva sute de persoane.

În ceea ce privește alte decizii luate în luna ianuarie, Google și Amazon au anunțat fiecare concedierea a câteva sute de angajați. De asemenea, Discord a redus forța sa de muncă cu 17%, însemnând aproximativ 170 de persoane.

Toate aceste evenimente au avut loc înainte ca unii dintre cei mai mari giganți din domeniul IT să-și publice rapoartele financiare la bursă. Alphabet, Amazon, Apple, Meta și Microsoft sunt programate să-și prezinte rezultatele trimestriale în cursul acestei săptămâni.

Investitorii au reacționat pozitiv la măsurile de reducere a costurilor implementate în 2023 de către companii. Ei au considerat asta drept un răspuns adecvat la inflație, creșterea dobânzilor și temerile legate de o posibilă recesiune. Prețurile acțiunilor Alphabet, Microsoft și Meta au atins noi maxime săptămâna trecută.

În ianuarie 2023, sectorul IT a atins vârful concedierilor. Atunci, 277 de companii de tehnologie au anunțat concedierea aproape a 90 de mii de persoane.