Persoanele care vor fi concediate colectiv vor proveni, în special, din cadrul sectoarelor indirect productive sau TESA.
'Pentru anul 2014, cu certitudine, în trimestrul patru, vor fi concediaţi aproximativ 300-350 de salariaţi, în exclusivitate cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare. Ei vor primi plăţi compensatorii din fondul de salarii al CEH. Persoanele disponibilizate vor proveni de la termocentralele Mintia, Paroşeni şi exploatările de cărbune din Valea Jiului', a declarat astăzi, directorul general al CEH Hunedoara, Aurel Niculescu.
Potrivit acestuia, programul de restructurare şi reorganizare a CEH, care va fi finalizat până la sfârşitul lunii iulie, prevede şi o a doua etapă de concedieri colective în cursul anului 2015.
Directorul general al CEH nu a precizat care va fi valoarea plăţilor compensatorii de care vor beneficia angajaţii care vor pleca din companie, Niculescu prevalându-se de o clauză de confidenţialitate pe care a semnat-o împreună cu sindicatele în timpul negocierii contractului colectiv de muncă. El a menţionat că datele vor fi făcute publice după ce noul contract colectiv de muncă la CEH va fi aprobat de AGA. În prezent, în cadrul CEH lucrează circa 6.600 de angajaţi. AGERPRES