Concedieri masive! Au anunțat acum! Mii de angajaţi vor fi dați afară în următoarea perioadă!

Vești proaste pentru mii de angajați care vor avea parte de concedieri, urmând să fie dați afară în următoarea perioadă. Compania a anunțat că trebuie să țină costurile sub control.

Tesla va renunţa la mii de angajaţi pentru a ţine sub control costurile, într-un moment în care majorează producţia sedanului Model 3, considerat un factor crucial pentru ca aceasta să devină în sfârşit o companie profitabilă.
De asemenea, producătorul american de vehicule electrice a avertizat că profitul va fi mai scăzut în trimestrul patru din 2018, comparativ cu precedentele trei luni, anunţ care a dus la scăderea acţiunilor cu 7%.
În ultimele luni, directorul general Elon Musk s-a aflat sub presiune pentru a stabiliza producţia Model 3, care ar fi atenuat problemele financiare ale companiei.
„Vreau să mă asigur că ştiţi toate datele şi cifrele şi înţelegeţi că drumul înainte este foarte dificil. Nu există altă cale”, a scris Musk, într-un email adresat angajaţilor, publicat pe blogul companiei.
Este a doua oară în ultimele luni când Tesla anunţă concedieri, la câteva zile după ce compania a redus în SUA preţurile tuturor vehiculelor.
În trimestrul trei din 2018, Tesla a raportat un profit de 311,5 milioane, sau 1,75 dolari per titlu, iar pentru ultimele trei luni ale anului trecut estimează un câştig mai redus.
Tesla a anunţat vineri că va concedia 7% dintre angajaţii cu normă întreagă, după ce în iunie renunţase la 9% din forţa sa de muncă.
Conform rapoartelor companiei, la 31 decembrie 2017, Tesla avea 37.543 angajaţi cu normă întreagă, ceea ce înseamnă că în viitorul apropiat va da afară între 2.500 şi 3.000 de angajaţi.