Potrivit lui Rareș Bogdan, înainte de a împovăra, trebuie văzut ce se poate restructura.

„Trebuie să vedem, în primul rând, ce restructurări facem şi de unde tăiem cheltuielile. Înainte de a împovăra, trebuie să vedem ce putem restructura, cum putem fi mai chivernisiţi, cum putem strânge cureaua, cum putem să eficientizăm sistemul public, unde sunt persoane care plimbă nişte mape. Şi atunci trebuie văzut exact ce fac. Mai ales în administraţia centrală.

În afară de asta trebuie să ne lămurim cu diversele proiecţii făcute de ministerul Finanţelor cu privire la aducerea mai multor bani la buget. Să vedem de unde se aduc banii, să vedem ce e cu acea gaură, care nu a fost recunoscută în aprilie-mai, dar care vedem că există. Şi aflăm de la o zi la alta că e din ce în ce mai mare. Trebuie să vedem cine a greşit, cine a făcut o proiecţie bugetară greşită, pe ce s-a bazat. De ce s-a bazat pe o anumită încasare a impozitului de profit, care este mai mică, de exemplu, pentru că în urmă cu un an încasările pe impozitul de profit s-au bazat pe zona de energie.”, a declarat acesta pentru România TV.

Coaliția de guvernare a promis că nu va majora taxele

Europarlamentarul a amintit de promisiunea coaliției de guvernare PSD-PNL de a nu mări taxele.

„Trebuie să vedem exact cum putem face să ne respectăm promisiunea. Pentru că atunci când s-a constituit coaliţia, au fost făcute câteva mari promisiuni. Stabilitate, într-o graniţă cu un război în desfăşurare, reforme, dar şi faptul că nu vom creşte taxe. Şi ce facem, la un an şi 8 luni distanţă venim cu măsuri care dau peste cap sistemul privat? Nu putem să facem acest lucru şi cred că trebuie să analizăm extrem de serios.

Pot înţelege că anumite facilităţi, anumite excepţii, date de-a lungul timpului, pot fi scoase, dar nu putem veni cu taxe care să afecteze proprietarii, să fie atac la proprietate la 33 de ani de la revoluţie. Atac la proprietate mai puternic decât cel făcut de Ion Iliescu, când a refuzat restituirea proprietăţilor. Nu putem să venim cu taxe care să împovăreze sistemul privat, care deja e supra-impovărat şi care deja gâfâie, din cauza unui sistem bancar deficitar, care refuză împrumutul firmelor private româneşti sau care îngreunează împrumuturile către firme româneşti, preferând creditele către stat, care se împrumută într-o veselie la dobânzi foarte mari şi care le dau siguranţă.”, a spus el.

Deficitul de 4,4% din PIB poate fi discutat la Bruxelles

Rareș Bogdan a afirmat și că deficitul bugetar de 4,4% din PIB poate fi discutat la Bruxelles.

„Trebuie să ascultăm argumentele ministrului Finanţelor, ale specialiştilor, să vedem exact ce ne cere Comisia Europeană. Chestiunea cu 4,4% deficit sigur că poate fi discutată. Nimic nu este bătut în cuie definitiv dacă vii cu argumente şi explici situaţia la Bruxelles. România e în graniţa unui război. Ăsta este apanajul ministrului Finanţelor, al prim-ministrului şi al ministerului Fondurilor Europene, dar vă spun din experienţa altor chestiuni discutate de-a lungul timpului că Bruxelles-ul nu e un bau-bau, ascultă argumente, dar trebuie să te duci cu ele.

Trebuie să găsim formulele optime care să nu afecteze mediul privat. Motorul economiei poate fi în prezent şi viitor reprezentat de economia privată, companiile româneşti şi străine care trebuiesc întărite şi ajutate”, a mai spus acesta.