Mai multe companii auto din judeţul Arad au anunțat un val de concedieri. Acestea au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective. Drept motive, acestea au invocat scăderea drastică a comenzilor de mașini electrice în Europa.

Companiile din Arad au anunțat un val de concedieri

De asemenea, unul dintre producătorii de componente a disponibilizat deja 97 de persoane. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad, Marinel Henteş, a oferit mai multe informații.

El a declarat joi, 23 mai, că aproximativ 450 de angajaţi ar putea să fie disponibilizaţi, conform notificărilor făcute de şapte companii.

Concedierile vin pe fondul scăderii industriei auto în toată Uniunea Europeană și mai ales Germania. Amintim că aceasta este principala piață pentru firmele din vestul României.

„Au fost anunţate mai mult de 450 de disponibilizări în sectorul industriei automotive, în contextul în care s-au redus foarte mult comenzile pentru maşinile electrice. Aceste informaţii le am din discuţiile pe care le-am avut cu angajatorii, care ne notifică, potrivit legii, în perioada de preconcediere, adică în perioada aceea în care ei îşi pregătesc un număr de concedieri colective”, a spus Marinel Henteş.

O mare parte dintre cei concediaţi ar putea fi preluaţi de alte companii cu acelaşi profil

De asemenea, acesta a precizat că până acum doar una dintre companii a recurs la concedieri. Astfel, au fost afectaţi 97 de salariaţi, care şi-au depus dosarele de şomaj.

Totuşi, spune directorul AJOFM, o mare parte dintre cei concediaţi ar putea fi preluaţi de alte companii cu acelaşi profil.

Acestea încă mai caută personal şi s-au arătat interesate de disponibilitatea persoanelor rămase fără loc de muncă.

Potrivit AJOFM, în prezent rata şomajului în judeţ este de 1,4%, fiind una dintre cele mai mici din ţară.

Pe de altă parte, platforma AJOFM Arad arată că sunt disponibile 789 de locuri de muncă la 199 de angajatori, cele mai multe în domeniile transporturi, construcţii, automotive şi comerţ.

concedieri
SURSA FOTO: Dreamstime

Vânzările de vehicule electrice au scăzut în lume

Vânzările de vehicule electrice au scăzut în lume, toți producătorii confruntându-se cu această problemă. Până și fondatorul Tesla, miliardarul Elon Musk a recunoscut că mulți producători se orientează către modelele hibrid plug-in.

„Rata de adoptare a vehiculelor electrice la nivel global este sub presiune, iar mulți alți producători auto se retrag de la vehiculele electrice și urmăresc în schimb modele hibrid plug-in”, a spus el.