Simona Bucura Oprescu a făcut publice informații referitoare la modificările propuse pentru concediul pentru creșterea copilului, în urma sugestiilor formulate de către OCDE privind scurtarea acestuia. Ce se va întâmpla, de fapt?
Se scurtează concediul pentru creșterea copilului? Simona Bucura Oprescu explică
Organizația pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) cere o revizuire a duratei concediului de creștere a copilului. OCDE spune că acesta ar putea fi prea extins în prezent, în România.
Pe de altă parte, conform declarațiilor reprezentanților Ministerului Muncii, România promovează o revenire mai rapidă a femeilor pe piața muncii:
„România acordă stimulente de inserție pentru încurajarea celor care se întorc mai devreme la lucru.
Valoarea stimulentului pentru cele care se întorc până când bebelușul împlinește 6 luni este de 1.500 de lei, iar după 6 luni, 650 de lei”, a precizat Raul Giuglea, purtător de cuvânt al Ministerului Muncii.
Într-un interviu televizat, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a oferit clarificări privind perspectivele pentru concediul de creștere a copilului în România.
„Opinia mea, și ca ministru, și ca femeie, este faptul că este important ca această perioadă să rămână așa și că această perioadă și opțiunea pentru această perioadă să fie a mamei, dacă rămâne cu copilul până la vârsta de doi ani sau dacă se întoarce mai devreme.
OCDE a venit cu o recomandare, obligația noastră este să o analizăm”, a declarat Simona Bucura-Oprescu pentru Antena 3 CNN.
Ministrul a declarat că în legătură cu facilitățile sau stimulentele pentru mamele care doresc să revină mai devreme la muncă, este necesară o evaluare detaliată.
„Propunerile pot fi benefice pentru societatea românească și Ministerul Muncii întotdeauna va susține astfel de propuneri.
Planul trebuie însă să includă mai mulți dintre actorii guvernamentali, Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii, Ministerul Familiei, Egalității de șanse și Tineretului, dar și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene”, a fost concluzia ministrului Muncii.
România a primit primul aviz formal de aderare la OCDE
În luna februarie, Ministerul Finanțelor a comunicat că România a primit primul Aviz Formal în procesul său de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Acest eveniment marcant reprezintă un progres esențial în drumul țării către integrarea într-o organizație internațională de renume și prestigiu.
Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, a accentuat semnificația acestui moment și angajamentul deplin al României în procesul de aderare. El subliniază că integrarea în OCDE nu reprezintă doar un obiectiv, ci o necesitate crucială pentru avansul și bunăstarea poporului român.
Boloș explica faptul că evaluarea din februarie s-a concentrat pe reformele realizate pentru a alinia România la politicile și practicile OCDE în ceea ce privește guvernanța bugetară. De la optimizarea cheltuielilor la capacitatea de a gestiona provocările bugetare și supravegherea riguroasă a procesului bugetar.
Potrivit ministrului, toate aceste aspecte reprezintă piloni esențiali pe baza cărora progresele României sunt monitorizate cu atenție. Citiți mai multe despre această temă, AICI.