Concefa a raporat venituri în creştere cu 18% pentru T1

Veniturile firmei de construcţii Concefa din Sibiu s-au majorat cu 18% în primul trimestru, la 14,5 milioane lei, iar profitul net a crescut de la 35.700 lei la 50.700 lei. În intervalul ianuarie-martie 2009, firma a avut venituri de 12,3 milioane lei. Cheltuielile au crescut în primele trei luni cu 18,2%, la 14,4 milioane lei, de la 12,2 milioane lei în intervalul de referinţă din 2009, reiese din raportul trimestrial al Concefa, transmis Bursei de Valori Bucureşti. Concefa a consemna

Veniturile firmei de construcţii Concefa din Sibiu s-au majorat cu 18% în primul trimestru, la 14,5 milioane lei, iar profitul net a crescut de la 35.700 lei la 50.700 lei.

În intervalul ianuarie-martie 2009, firma a avut venituri de 12,3 milioane lei. Cheltuielile au crescut în primele trei luni cu 18,2%, la 14,4 milioane lei, de la 12,2 milioane lei în intervalul de referinţă din 2009, reiese din raportul trimestrial al Concefa, transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Concefa a consemnat în perioada analizată o cifră de afaceri de 6,5 milioane lei, cu 13,4% peste nivelul din acelaşi interval al anului trecut, de 5,8 milioane lei.

Firma, listată pe piaţa Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti, este controlată de directorul general, Horaţiu Cercel, care deţine 52,7% din acţiunile Concefa, în timp ce mama acestuia, Maria Cercel, deţine 15,91% din acţiuni.

Firma derulează, în prezent, o majorare de capital cu 39,4 milioane de lei, la 59,1 milioane de lei, prin aport în numerar. De asemenea, acţionarii şi-au dat acordul, săptămâna trecută, pentru transferul acţiunilor de pe piaţa Rasdaq la Bursa de Valori Bucureşti sau la Sibex.

Acţiunile Concefa au închis şedinţa de miercuri la un preţ de 0,3 lei, în scădere cu 3,23% faţă de referinţă, cotaţie la care capitalizarea firmei este de 59,11 milioane lei.

SURSA: Mediafax