Concernul Bosch, care deţine în municipiul Blaj două fabrici, nu renunţă la investiţiile preconizate aici pentru anul viitor, a subliniat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Gheorghe Valentin Rotar.
Afirmaţia primarului vine în contextul apariţiei unor speculaţii privind renunţarea companiei amintite la planul de a mai investi la Blaj, în alte două fabrici, urmând să-şi îndrepte atenţia spre o platformă industrială de la Cluj, mai exact la Jucu.
"Nu pleacă Bosch-ul din Blaj. Fabrica despre care s-a scris că ar merge la Cluj, noi ştiam, din primăvară, că nu se va face la Blaj. (…). Nici acum nu este luată decizia dacă (n.red.: cei de la Bosch) o fac sau nu la Cluj. Din ceea ce s-a promis la Blaj, nu se duce nimic în altă parte", a declarat primarul, care a subliniat că, săptămâna trecută, compania a primit autorizaţia de construcţie pentru prima dintre fabricile pe care vrea să le ridice la Blaj anul viitor.
"Ce e la Blaj nu are nicio legătură cu Clujul", a mai spus Rotar, care a adăugat că lunar câte 25-30 de oameni sunt angajaţi de Bosch la Blaj, care îi trimite la specializare şi îi califică.
Primarul a mai spus că Bosch "aşteaptă acum schema de ajutor a statului", urmând să primească 25 de milioane de euro pentru aceste investiţii, în conformitate cu legile româneşti, care prevăd acest sprijin pentru investitorii străini care creează peste 300 de locuri de muncă sau investesc mai mult de 30 de milioane de euro.
Concernul german, cel mai mare furnizor de tehnologie auto pe plan mondial, care deţine în Blaj două fabrici construite în 2007, respectiv în 2009, intenţionează să efectueze în perioada următoare investiţii totale de 70-90 de milioane de euro în România, structurate pe diverse ramuri industriale. Compania, care are trei societăţi active în ţara noastră, din care numai în Blaj pe producţie, a achiziţionat în vară, contra sumei de 1,2 milioane de euro, fără TVA, o suprafaţă de şapte hectare pentru construirea a două noi fabrici, teren aflat în imediata apropiere a celor 23 de hectare deţinute.
După investiţii de 30 de milioane de euro în cele două fabrici, date în funcţiune în 2007, respectiv în 2009, unde lucrează 800 de oameni, concernul Bosch şi-a exprimat la mijlocul anului trecut intenţia de a lua în considerare extinderea investiţiei de la Blaj, unde ar urma să fie construite o fabrică de Senzori de turaţie şi una de Termotehnică.
Pe lângă aspectul pur investiţional, partea germană a solicitat reînfiinţarea la Blaj a învăţământului în limba germană, consolidarea unei filiere vocaţionale tehnice, crearea programelor de reconversie a adulţilor, precum şi noi locuri pentru construcţia de locuinţe, cerinţe care s-au materializat.
În prezent, investiţia germană la Blaj contribuie anual cu un milion de euro la bugetul local, ceea ce înseamnă un sfert din acesta.
Prezent pe piaţa românească din 1994, concernul german avea la începutul acestui an 1.100 de angajaţi în România, la Blaj, Bucureşti şi Timişoara. Una din cele mai mare companii din Europa, Bosch a realizat în 2010 o cifră de afaceri de 47,3 miliarde de euro.
Sursa: Agerpres