Concertele anului 2024, în București. Anul ce vine se anunță unul plin de evenimente. Unii artiști ajung pentru prima dată în Capitală. Însă alții au mai venit cel puțin odată. Vor răsuna ritmuri de pop, jazz, disco funk și rock, oferind opțiuni pentru toate gusturile muzicale.

Coldplay

Unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din 2024, concertul Coldplay, va avea loc în premieră în România, pe Arena Națională. Inițial, trupa britanică a anunțat un singur spectacol pentru data de 12 iunie. Dar, datorită unei cereri uriașe în faza de pre-sale, au decis să adauge un al doilea concert pe 13 iunie. Biletele s-au epuizat în aproximativ cinci luni de la momentul punerii lor în vânzare. Fanii norocoși care au obținut bilete vor avea ocazia să se bucure de interpretări live ale unor piese celebre precum „Paradise”, „Viva la Vida”, „The Scientist” sau „A Sky Full of Stars”.

Ed Sheeran

Ed Sheeran revine pentru a doua oară în România, urmând să susțină un concert pe Arena Națională, potrivit infomusic.ro. Evenimentul va avea loc în data de 24 august, începând cu ora 16:00, cu porțile deschise pentru fani începând cu ora 10:00.

Printre cele mai cunoscute hituri ale lui Ed Sheeran se numără „Shivers”, „Bad Habits”, „Shape of You” sau „Galway Girl”.

Prețul biletelor variază între 299 lei și 499 lei, în funcție de locul selectat. Acestea pot fi achiziționate de pe site-ul cts.eventim.ro. Categoriile premium (Categoria A Hot Seats – 599 lei) sunt deja epuizate.

Lara Fabian

Fanii piesei „Je suis malade” vor avea ocazia să o asculte în interpretarea live a artistei în primăvara anului 2024. Lara Fabian va susține un concert la Sala Palatului în data de 21 aprilie, începând cu ora 19:00. Soprana este renumită pentru piesele sale romantice în limba franceză, printre care se numără „Je t’aime”, „Par amour” sau „Nos coeurs à la fenêtre”.

Biletele încep de la 200 lei pentru cele mai accesibile locuri, iar prețurile cresc odată cu apropierea de scenă, ajungând la 500 lei pentru cele mai apropiate locuri. Acestea pot fi achiziționate de pe site-ul iabilet.ro.

Megadeth

Pentru iubitorii de muzică metal, Megadeth va susține un concert în aer liber la Romexpo, în cadrul unui warm-up party Metalhead Meeting, pe data de 10 iunie 2024, potrivit infomusic.ro. Biletele sunt disponibile pe site-ul iabilet.ro, cu prețuri variind între 266,41 lei și 729,80 lei. Referitor la repertoriul muzical al trupei, printre cele mai cunoscute piese se numără „Symphony of Destruction”, „Sweating Bullets”, „A Tout Le Monde” și „Dystopia”.

Boney-M feat. Liz Mitchell

La un an de la spectacolul de succes susținut la Sala Palatului în 2023, Boney M. feat Liz Mitchell revine în Capitală. Cea mai populară melodie a grupului, „Rasputin”, continuă să se bucure de un succes răsunător, accentuat în special de platformele sociale în ultima vreme. Concertul este programat pentru 24 februarie, la Sala Palatului, iar biletele pot fi achiziționate de pe site-urile iabilet.ro și eventim.ro. Prețurile variind între 152 lei și 328 lei (categoria VIP). Alte hituri consacrate ale grupului Boney M. includ: „Daddy Cool”, „Rivers of Babylon” sau „Gotta Go Home”.

Vama

Deja consacrată ca un simbol al serilor de vară românești, trupa Vama va susține un concert la Arenele Romane pe 27 iulie, începând cu ora 18:00. Fondată în 2006 în urma despărțirii de formația Vama Veche, trupa are în repertoriul său hituri precum „Perfect fără tine”, „Fata în boxeri și în tricoul alb”, „Copilul care aleargă spre mare” și „Vara pe repeat”. Prețul unui bilet Acces General Early Bird este de 123,25 lei și poate fi achiziționat de pe iabilet.ro.

Alți artiști care au anunțat că vor susține spectacole în București anul viitor sunt: Andra, Irina Rimes, Vunk, Directia 5, Robin and the Backstabbers, Cargo, Nikos Vertis sau Roberto Fonseca.