Concerte de Revelion în București. Unde poți merge să petreci în noaptea dintre ani

revelion 2024, concert titan

SURSA FOTO: Facebook, Robert Negoita

Concerte de Revelion în București. Parcul Titan va deveni, în noaptea dintre ani, scena unui concert uriaș. Petrecerea este organizată de Primăria Sectorului 3, în aer liber. Printre artiștii prezenți vor fi și Irina Rimes, Smiley sau Bitză.

Concerte de Revelion în București

Concert mare în Parcul Titan, de Revelion! Holograf, Irina Rimes, Smiley, Bitză, Cobzality, Alexia și Sasha Lopez sunt printre artiștii care vor susține concerte la petrecerea de Revelion organizată de Primăria Sectorului 3. Evenimentul va avea loc în aer liber, în Parcul Titan.

Concerte de Revelion în București. Evenimentul va începe la ora 20:00, la scena amplasată în apropierea statuii Calul Titanilor din Parcul Titan. Intrarea este liberă și se realizează de la intersecția Bulevardului Liviu Rebreanu cu Strada Câmpia Libertății.

Cei care aleg să sărbătorească Revelionul în Parcul Titan din București vor avea parte de un impresionant spectacol de artificii. Acesta va fi însoțit de un show multimedia cu elemente sonore, jocuri de lumini, proiecții și efecte laser.

Organizatorii au anunțat că va fi amenajat un loc special pentru persoanele cu dizabilități. Astfel, se vor putea bucura și ei, în mod confortabil, de spectacolul organizat cu ocazia Revelionului.

Traficul va fi restricționat din cauza evenimentului

Cu ocazia petrecerii dintre ani, Primăria Sectorului 3 anunță restricții de trafic pe mai multe artere din zona Parcului Titan în noaptea de Revelion.

Începând de la ora 23:00 pe 31 decembrie și până la ora 1:00 pe 1 ianuarie 2024, circulația rutieră va fi restricționată, cu excepția tramvaielor, pe:

Bd. Liviu Rebreanu segmentul cuprins între Str. Câmpia Libertăţii şi Bd. Nicolae Grigorescu;

Str. Câmpia Libertăţii segmentul cuprins între Str. Baba Novac şi Bd. Liviu Rebreanu;

Str. Lunca Bradului segmentul cuprins între Bd. Liviu Rebreanu şi Bd. Nicolae Grigorescu.

În timpul menționat, Brigada Rutieră va implementa acțiuni pentru a îmbunătăți circulația rutieră. Totodată, Primăria Sectorului 3 îndeamnă șoferii să se conformeze acestor măsuri.

Pentru a preveni congestiile în trafic, locuitorii Capitalei vor putea opta pentru mijloacele alternative de transport în comun.

Serviciul de metrou va fi disponibil între orele 23:00 și 2:00, cu o frecvență de aproximativ zece minute, iar între orele 2:00 și 5:00, frecvența va fi de aproximativ 20 de minute.

În data de 1 ianuarie 2024, liniile de transport public ale STB vor funcționa conform programului unei zile obișnuite de duminică.

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, a făcut anunțul încă de pe 26 decembrie.

„Și acum, cu gândul la Revelion.
Păstrăm tradiția și ne dăm întâlnire pe 31 decembrie în Parcul Titan, la cea mai tare petrecere în aer liber. #Revelion2024”, a transmis el.