Concesionarea este, teoretic, o afacere buna pentru ambele parti. Investitia este sigura, fiind vorba de un serviciu public permanent. Obliga insa la forta financiara si la o buna administrare a afacerii, criterii de baza in castigarea unei licitatii. De partea cealalta, statul scapa de niste cheltuieli. Ba mai mult, isi asigura venituri regulate. „Legea a fost promovata ca sa mai scapam de niste cheltuieli bugetare. Angajezi un gestionar, caruia ii transferi o grija. Ai scapat de o cheltuiala la buget”, sustine Petrica Diaconu, secretar de stat la Departamentul pentru Reforma Administratiei Centrale din Guvern. Acces la „minele de aur” are orice persoana fizica sau juridica, de nationalitate romana sau de alta nationalitate. Miza fiind mare, jocurile nu s-au incheiat inca, desi reglementari proaspete au fost adoptate.

Legea pune
bete in roate
Aparuta in noiembrie anul trecut si urmata recent de norme, Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor stabileste conditiile generale prin care bunurile, activitatile si serviciile publice din proprietatea administratiei centrale sau locale (concedent) pot fi concesionate – date in exploatare – in schimbul unei rate de plata numite redeventa. De la general, s-a uitat particularul. Reglementarile care existau pana acum in diverse sectoare au fost, implicit, abrogate. De aici, o serie de deficiente si proteste legate de aplicarea legii.
Daca in privinta altor bunuri sau activitati incercarile de concesionare au fost pana acum palide, concesionarea terenurilor luase ceva avant. Noile reglementari stabilesc insa ca durata maxima pentru orice tip de concesiune 49 de ani, cu posibilitatea prelungirii cu cel mult jumatate din aceasta durata. Este un termen care, apreciaza specialistii, are toate sansele sa stearga interesul multora pentru investitii pe terenuri concesionate. „Cred ca vom avea mari probleme. O constructie, fie ca are destinatie industriala, fie ca e imobil de locuit, necesita costuri foarte mari si are o durata mare de amortizare (50 de ani – n.r.). E un lux ca, dupa 75 de ani, sa o demolezi. Cred ca multi investitori nu vor mai fi dornici sa realizeze constructii pe terenuri concesionate”, precizeaza Alesandru Avram, director adjunct la Directia Generala de Investitii din cadrul Primariei Bucuresti. De altfel, surse autorizate din Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului (MLPAT) au confirmat ca se va incerca amendarea articolului respectiv din lege. Aceste tentative au existat si la elaborarea normelor, dar era prea tarziu. Legea era emisa. Acum, anumiti reprezentanti ai Guvernului dau dreptate MLPAT: „Problemele evocate de MLPAT in privinta constructiilor de locuinte au caracter realist; temerile si nemultumirile sunt justificate”, a mai spus titularul de la Departamentul pentru Reforma Administratiei Publice Centrale.
Nici dificultati mai vechi nu au fost rezolvate. Situatia juridica a terenurilor nu este clara, astfel ca apar multe situatii cand, deschisa fiind procedura de concesionare, fostii proprietari isi revendica drepturile. Lucrurile nu se vor urni usor. De la Guvern am aflat ca o hotarare care sa ceara inventarierea tuturor bunurilor aflate in proprietatea administratiei publice si locale abia este in pregatire. Pana la adoptare si, mai ales, pana la realizarea ei practica, va trece multa vreme.

Asocierea e posibila
doar inainte de licitatie
Revendicari are si Ministerul Transporturilor, afectat de imposibilitatea subconcesionarii si asocierii concesionarului cu un tert. Acestea erau practicate in acest sector, ca si in altele, care implica activitati complexe si de valoare mare. Investitorul avea un as in maneca. Daca tranzitia i-ar fi facut surpriza sa nu castige cat si-a facut planul, cel putin nu pierdea ceea ce investise. S-ar fi putut asocia cu forte proaspete. Legislatia de pana acum ii permitea. Nu si de acum incolo. „Unele aspecte din lege sunt incomode in aplicare, iar altele contravin intereselor economice, solutiilor tehnice si economice aplicate de unele sectoare. Un exemplu: exploatarea portuara. Traditional, in porturi, subconcesionarea e o practica veche”, recunoaste dl Diaconu. Ratiunea pentru care s-a interzis subconcesionarea sau asocierea ulterioara a fost evitarea dublei dari in exploatare si a implicarii in circuit a unor societati care nu indeplinesc criteriile legale. Nu putine, de altfel. Principala conditie vizeaza dovedirea fortei financiare care sa acopere investitia propusa. Executarea acesteia va fi urmarita strict, nerespectarea proiectului dand celeilalte parti dreptul de reziliere a contractului. Contractul mai poate fi reziliat unilateral, in cazul in care interesul national sau local o impune, cu plata unei despagubiri. Daca partile nu cad de acord asupra sumei, se va ajunge in instanta.
De altfel, normele de aplicare a legii prevad un cadru general al contractului de concesionare in care, evident, drepturile solicitantului sunt mult mai putine decat indatoririle. Ca sa nu iasa in pierdere, investitorul trebuie sa negocieze fiecare clauza in parte. Sansele de reusita depind de puterea lui financiara. Pentru a o spori, exista posibilitatea asocierilor, dar numai inaintea licitatiei. E o portita pentru capitalul autohton de a-si mari sansele de castigare a unei oferte. Altfel, ii vom astepta tot pe investitorii straini sa miste ei ceva, pe banii lor.    

Drepturile concesionarului, stipulate in norme
l sa exploateze, pe riscul si raspunderea sa, bunurile, activitatile, serviciile publice stipulate in contract l sa foloseasca si sa culeaga fructele bunurilor ce fac obiectul concesiunii l sa incheie contracte cu tertii pentru asigurarea si valorificarea exploatarii, fara a transfera acestora drepturile dobandite.
Obligatiile concesionarului
l sa asigure exploatarea eficace, continua, a obiectului contractului l sa exploateze direct, fara a subconcesiona unei alte persoane, total sau partial l sa plateasca redeventa la valoarea prevazuta in oferta si in modul stabilit prin contract (exemple practicate: se stabileste valoarea in lei si este actualizata cu indicele inflatiei sau suma este raportata direct la o valuta stabila) l la expirarea termenului, sa restituie concedentului bunurile de retur in mod gratuit si libere de orice sarcini l sa incheie cu concedentul un contract de vanzare-cumparare pentru bunurile de preluare, prevazute ca atare in caietul de sarcini si pentru care concedentul si-a manifestat intentia de a le dobandi l sa depuna, in maximum 90 de zile de la incheierea contractului, o garantie reprezentand cota-parte din obligatia de plata catre concedent l sa asigure continuitatea prestarii activitatii, serviciului public, in caz de incetare a contractului in alte situatii decat expirarea, forta majora, cazul fortuit, pana la preluarea de catre concedent l sa notifice concedentului eventuale cauze care pot bloca activitatea.

Drepturile concedentului,
stipulate in norme
l sa verifice respectarea obligatiilor asumate de concesionar: poate inspecta, verifica stadiul investitiilor si satisfacerea interesului public prin activitatea sau serviciul concesionat l sa notifice in prealabil concesionarului verificarea si sa respecte conditiile din contract referitoare la acest punct l sa modifice unilateral reglementarile contractului, cu notificarea prealabila a concesionarului, din motive exceptionale, legate de interesul national sau local; in acest caz va plati despagubiri l in cazul prezentat mai sus, sa ceara concesionarului sa continue exploatarea bunului, desfasurarea activitatii ori prestarea serviciului in noile conditii stabilite de concedent, fara a putea solicita incetarea contractului.
Obligatiile concedentului
l sa nu tulbure pe concesionar in exercitiul drepturilor rezultate din contract l sa nu modifice unilateral contractul, in afara cazurilor prevazute de lege l sa notifice concesionarului aparitia oricaror imprejurari de natura a aduce atingere drepturilor concesionarului.r
r