Concluziile unui oficial BNR despre sănătatea financiară a sistemului bancar

Contribuția sectorului bancar la creșterea economică are spațiu de îmbunătățire a precizat Eugen Rădulescu, director Direcția de Stabilitate din BNR.

Sănătatea financiară a sistemului bancar rămâne adecvată, cu capacitate de a credita într-o manieră sustenabilă sectorul real (resurse adecvate și solvabilitatea), a explicat Eugen Rădulescu, în cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Concurenței și Consiliul Patronatelor Bancare din România.

“Rezultatele economice și sănătatea financiară a companiilor nefinanciare au continuat să se îmbunătățească în ultimii ani, dar evoluțiile rămân eterogene la nivel microeconomic ca urmare a unor vulnerabilități structurale precum persistența rezultatelor negative unui grup numeros de firme, gradul ridicat de îndatorare în anumite subsectoare ale economiei, calitatea precară a capitalurilor proprii și numărul ridicat de firme inactive”, a concluzionat analistul financiar.