Radu Căprău, vicepreşedinte, Confederaţia Patronală Concordia, a declarat marți care este prețul pe care românii sunt dispuși să-l plătească pentru o mașină electrică, potrivit ultimelor evaluări. Astfel, conform acestuia, un preţ acceptabil la care oamenii încep să cumpere maşini electrice este la 36.000 de dolari. De asemenea, vicepreședintele a subliniat că, deşi România are cea mai mare subvenţie din UE, numărul maşinilor electrice este mic raportat la parcul auto.
„Dacă pentru vehiculele de pasageri electrificarea pare a fi soluţia alternativă evidentă care este acceptată şi de producători şi de autorităţi şi gradual acceptată din partea clienţilor, există multe provocări. Şi acest studiu pe care îl folosim în această prezentare, făcut de Castrol anul trecut pe un număr semnificativ de respondenţi atât din zona persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice, identifică provocările pe care le are în continuare acest segment, dar pe care industriile trebuie le adreseze în perioada care urmează. Vorbim despre preţul de cumpărare.
O evaluare făcută la nivel global consideră că un preţ acceptabil la care oamenii încep să cumpere maşini electrice este la 36.000 de dolari. Acum noi dacă ne gândim la România, în România avem o subvenţie de 10.000 de euro sau 45.000 de lei, care este semnificativă. Este cea mai mare la nivelul Uniunii Europene şi cu toate acestea vedem o creştere, putem să spunem o dublare a numărului de maşini electrice dacă vorbim de o dublare de la 1000 la 2000 şi de la 2000 la 4000. Într-un parc auto de 8 milioane de maşini rămâne în continuare o cifră relativ mică”, a spus Radu Căprău, la dezbaterea online „Politici Europene pentru Noua Economie”, organizată de România Durabilă şi EM360.
Concordia: A doua provocare este legată de durata necesară încărcării bateriei
Radu Căprău a menţionat că a doua provocare este legată de durata necesară încărcării bateriei. O durată de 31 de minute ar fi acceptată de către clienţi. De asemenea, autonomia este una dintre cele mai importante provocări pentru că proprietarii de maşini şi-ar dori să aibă cel puţin 469 de km autonomie.
Un alt aspect important este cel al infrastructurii de reîncărcare şi al faptului că în momentul de faţă această infrastructură este redusă. Radu Căprău a spus că marea majoritate a celor intervievaţi consideră că în momentul în care infrastructura va fi la nivelul echivalent al staţiilor de distribuţie de carburanţi atunci ar considera că ar avea confortul necesar achiziţionării unei maşini electrice.