Fără să știe, i-a luat-o înainte un alt francez, Jacques Heim (1899-1967), care lansase, în mai 1946, exact un astfel de articol vestimentar ca cel la care lucra.
Intitulată „Atome”, invenția lui Heim a fost anunțată ca „cel mai mic costum de baie”. Numele nu era întâmplător, atomul fiind cea mai mică particulă de materie descoperită până la acel moment.
În situația creată, Louis Réard și-a promovat modelul ca fiind „mai mic decât cel mai mic costum de baie din lume”.
Deși meseria sa de inginer mecanic nu l-ar fi recomandat pentru o realizare revoluționară în domeniul vestimentației, Louis Reard s-a familiarizat cu moda lenjeriei intime feminine pe la începutul anilor ’40, atunci când a preluat afacerea de profil a mamei sale.
Ideea conceperii bikinilor i-a venit atunci când, aflat pe plajele din Saint-Tropez, a observat cum doamnele și domnișoarele își rulau extremitățile costumelor de baie pentru a se bronza pe o suprafață mai mare a corpului.
Inițial, intenția sa a fost de a realiza un costum de baie din două piese, care să nu mai acopere zona abdominală și spatele.
Pe 5 iulie 1946, designerul francez Louis Réard prezintă, la Piscine Molitor din Paris, un costum de baie îndrăzneț, din două piese.
Dansatoarea exotică Micheline Bernardini a fost primul model care a prezentat ceea ce Réard a numit „bikini”, inspirat de un test atomic pe care Statele Unite ale Americii îl făcuseră pe Atolul Bikini din Oceanul Pacific, la începutul acelei săptămâni.
Succesul a fost răsunător, iar Micheline a primit peste 50.000 de scrisori de la fani.
Citește și toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric