Orange, Vodafone şi Telekom sunt cei mai mari operatori de telecomunicaţii din ţară, însă compania de cablu RCS&RDS, controlată de omul de afaceri orădean Zoltan Teszari, vrea o felie din această piaţă. Dacă în urmă cu doi ani, operatorul nu emitea pretenţii pe segmentul de telefonie mobilă, în prezent se află în expansiune puternică, iar din luna septembrie va oferi şi servicii de date 4G în 25 de oraşe din ţară. Licenţa a fost obţinută în urma unui proces de cesiune dintre 2K Telecom şi RCS & RDS, cu acordul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). „Noua licenţă în banda de 2600 MHz ne va permite să dezvoltăm în continuare reţeaua de comunicaţii mobile, astfel încât să le oferim clienţilor noştri o mai bună acoperire, viteze mai mari de transfer pentru traficul de date de care beneficiază la orice tip de abonament, la aceleaşi preţuri competitive cu care i-am obişnuit“, a declarat Valentin Popoviciu, director de dezvoltare RCS&RDS. Compania şi-a manifestat interesul de a dezvolta reţeaua de telefonie mobilă încă din 2012 când la licitaţia de spectru organizată de ANCOM a plătit 40 de milioane euro pentru un bloc în banda de 900 MHz, majorându-şi astfel portofoliul de spectru cu 29%. Au urmat investiţii în antene 3G pe 900 MHz şi un acord de roaming naţional cu Vodafone care le oferă utilizatorilor companiei de cablu acces la reţeaua britanicilor în zonele în care Digi Mobil nu are acoperire.
Preţul dictează
Dintr-un outsider pe piaţa telecom, RCS&RDS a devenit un concurent serios, iar ofertele agresive au contribuit esenţial la creştere. Conform datelor ANCOM, RCS&RDS a „furat“ de la concurenţă peste 200.000 de clienţi. Astfel din aproape 480.000 de numere de mobil care au fost portate anul trecut, RCS&RDS a atras 205.364 numere de mobil. Cel mai scump abonament din oferta RCS&RDS costă 6 euro şi include convorbiri nelimitate în orice reţea naţională, fixă sau mobilă şi în principalele reţele mobile din SUA, Canada, China şi UE. De asemenea, abonamentul include internet mobil nelimitat cu viteze de până la 21,6 Mbps. La Orange, liderul pieţei telecom, cel mai ieftin abonament telecom costă 7 euro şi include 110 minute naţionale şi internaţionale şi 50 MB în 4G. Vodafone oferă 150 minute naţionale şi internaţionale şi 150 MB în 4G la abonamentul de 8 euro, în timp ce la Telekom pentru 9,95 euro sunt 200 de minute naţionale şi internaţionale şi 200 MB de internet 3G cu viteză de până la 21.6 Mbps.
Faptul că RCS&RDS devine un spin în coasta marilor jucători este demonstrat şi de recentele afirmaţii ale şefului Telekom, Nikolai Beckers. Acesta a declarat că „RCS&RDS intră acum pe un nou segment – pe energie – şi vedem cum, în Constanţa şi în alte oraşe, compania îşi dezvoltă o reţea de electricitate. Au oare autorizaţie pentru aceste lucrări? Mă îndoiesc de acest lucru. Din nou, este cu totul uimitor de ce autorităţile nu fac absolut nimic“, spune Beckers. Jean-Francois Fallacher, CEO-ul Orange România, declara într-un interviu pentru Capital, anul trecut, că Orange nu a subestimat niciodată competiţia şi o priveşte cu respect. „RCS&RDS este cel mai agresiv jucător din piaţă, care a atras cei mai mulţi clienţi prin serviciul de portabilitate, conform datelor ANCOM, dar aceşti clienţi au provenit în special de la Vodafone şi Telekom. Clienţii sunt mulţumiţi de serviciile Orange, iar cifrele vorbesc de la sine“, a afirmat Fallacher.
Luptă în patru. Miza 4G
RCS&RDS va oferi clienţilor săi noi şi existenţi, fără costuri suplimentare şi la orice tip de abonament, servicii de date 4G în 25 de oraşe din ţară, până la finalul anului. Tehnologia 4G le va aduce utilizatorilor viteze de transfer de până la 150 Mbps. În prima etapă a proiectului, până la finalul lunii septembrie, clienţii Digi Mobil din 12 oraşe vor beneficia de avantajele tehnologiei 4G: Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, Oradea, Craiova, Constanţa, Iaşi, Arad, Sibiu, Piteşti şi Ploieşti, urmând ca până la finalul anului să îşi extindă aria de acoperire în Galaţi, Brăila, Baia Mare, Târgu Mureş, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea, Drobeta Turnu Severin, Târgu Jiu, Reşiţa, Slatina, Hunedoara, Vaslui, Alexandria. Tot la finalul lunii septembrie, compania va introduce în ofertă şi terminale compatibile 4G. În prezent, Orange are cea mai dezvoltată reţea 4G din România. La 30 iunie, 95% din populația urbană și 67% din populația totală a ţării se puteau bucura de acces la serviciile 4G ale operatorului francez, cu cele mai mari viteze de descărcare din România, atât în interiorul cât şi în exteriorul clădirilor, conform testelor dezvoltate de ANCOM. Vodafone a fost primul operator care a lansat o reţea 4G, iar în prezent acoperă 100% populaţia din 19 orașe mari ale țării, cu viteze de până la 150 Mbps. În schimb, Telekom România oferă acoperire 4G pentru 57% din populația urbană și pentru 32,4% din populația totală (urban și rural). În București, 4G acoperă 98% din suprafața orașelor, în timp ce în Brașov și Poiana Brașov, destinații turistice principale, acoperirea este de 98% și 100%. În prima jumătate a acestui an, Orange România a înregistrat venituri totale de 453,9 milioane de euro, dintre care 232,8 milioane de euro au fost obţinute în al doilea trimestru. La 30 iunie, compania avea 10.205.000 de clienţi. Vodafone România a înregistrat venituri din servicii de 166,8 milioane euro şi avea 8.801.590 de clienţi la 30 iunie. Telekom Romania Mobile Communications a înregistrat venituri de 105 milioane de euro. La finalul lunii iunie, operatorul avea 5,9 milioane clienţi. RCS&RDS nu publică rezultatele financiare.