Producătorul chinez BYD va aduce următoarea generație a supermini-ului său de mare succes BYD Seagull în Europa și Marea Britanie, după ce vicepreședintele executiv al mărcii chineze, Stella Li, a confirmat planul în ajunul Salonului Auto de la Beijing.
Modelul BYD Seagull vine în Europa
Introducerea celei mai accesibile mașini electrice în Europa este considerată un pas cheie de către BYD, care are planuri ambițioase de a atinge o cotă de piață de cel puțin 10% în regiune până în 2030. Aceasta va reprezenta un potențial rival pentru următorul val de vehicule electrice mai accesibile ale mărcilor europene, condus de Dacia Spring, dar care include și Citroen e-C3 și Volkswagen ID.2.
Vorbind cu presa înainte de expoziția de la Beijing, vicepreședintele executiv al companiei BYD, Li, a declarat că „plănuim să aducem Seagull în Europa anul viitor”. Ea a precizat însă cu nu este vorba de modelul Seagull de pe piața chineză, ci unul special pentru piața europeană.
„Nu l-ați văzut încă. Nici eu însumi nu l-am văzut încă”, a precizat vicepreședintele executiv al mărcii chineze.
Mașina actuală este puțin mai mică decât un supermini tipic, având o lungime de 3,78 metri. Are un singur motor de 74 CP montat în față și este disponibil cu o gamă de baterii de diferite capacități, dintre care cea mai mare (39 kWh) oferă o autonomie de aproximativ 400 de kilometri în cadrul testelor oficiale din China, mai puțin solicitante. Pe piața internă a BYD, prețul mașinii, în specificațiile de bază, pornește de la aproximativ 9.500 de euro.
Este foarte probabil ca prețul modelului Seagull să crească ușor pentru următoarea generație, nu în ultimul rând deoarece BYD își ajustează structura de impact pentru testul de siguranță Euro NCAP.
Stella Li a recunoscut că, în cele din urmă, costul adăugării de sisteme electronice de siguranță la acest model ar putea însemna că potențialii cumpărători vor trebui să accepte un scor de trei sau patru stele (mai degrabă decât cinci) în schimbul unui preț mai mic.
Producătorul chinez ar putea să deschidă două fabrici în Europa
De asemenea, ea a pus capăt unor speculații, confirmând pentru Auto Express că următorul Seagull va fi fabricat și cu volan pe dreapta, cu gândul la piața britanică. Ea a dat de înțeles că este posibil să ajungă în showroom-urile din Marea Britanie în ultimul trimestru al anului 2025.
Planul de a aduce următorul Seagull în Europa face parte dintr-o strategie mai amplă care va permite BYD să se extindă mult dincolo de actuala sa bază de producție din China. În prezent, compania înființează o fabrică în Brazilia și a dezvăluit recent un plan pentru o uzină în Ungaria. Li a sugerat că alte facilități de producție vor fi adăugate rapid, inclusiv, potențial, un alt amplasament european.
„Înainte de sfârșitul anului, vom anunța încă trei sau patru unități de producție, la nivel global”, a declarat Li. „Una ar putea fi în Mexic, în centrul sau sudul Mexicului, pentru a ne concentra în principal pe piața mexicană. Celelalte două vor fi în regiuni diferite. În Europa, posibil ca o singură unitate să nu este suficientă”, a precizat ea.