CONCURSUL S-A ÎNCHEIAT: Află cine merge la cursul de film al vedetelor de la Hollywood!

În urmă cu două săptămâni revista CAPITAL punea la bătaie o invitaţie la faimosul curs 2 Day Film School, un program revoluţionar care a beneficiat de-a lungul timpului de prezenţa unor nume celebre din cinematografia internaţională. Pasionaţii de film au răspuns propunerii noastre şi au trimis cele mai ingenioase subiecte de film. Am citit propunerile voastre, am votat şi am desemnat câştigătorul invitaţiei la 2 Day Film School. Este vorba despre Cosmin Milchiş. Felicitări, Cosmin!

Susţinut de Dov Simens – ”Trainerul de film numărul 1 al Americii”, potrivit Asociaţiei Naţionale a Şcolilor de Film din America – renumitul curs 2 Day Film School se va desfăşura pentru prima dată în Europa de Est, în cadrul evenimentului Hollywood in Transilvania, care va avea loc la TIFF, în Cluj, pe 2 şi 3 Iunie 2012. Atenţie: premiul oferit de CAPITAL constă numai în invitaţia la 2 Day Film, (în valoare de 314 euro). Câştigătorul trebuie să-şi asigure deplasarea şi cazarea în Cluj-Napoca, pe parcursul celor două zile de curs.

2 Day Film School este un curs  intensiv de două zile, împărţit în patru sesiuni, în cadrul cărora participanţii vor afla ce înseamnă realizarea unui film, de la etapa de proiect şi atragerea de fonduri şi investitori, până la scenariu, producţie, promovare, distribuţie şi chiar obţinerea de profit. La finalul cursului, participanţii vor obţine un Certificat de Absolvire şi o Diplomă de Producător de Film de la Hollywood Film Institute din California, ambele recunoscute internaţional.

Cum poţi câştiga invitaţia la 2 Day Film School

Convinge-ne că meriţi să ajungi la cursul de film al vedetelor de la Hollywood şi spune-ne care ar fi, pe scurt, subiectul unui film pe care ţi-ar plăcea să-l realizezi.
Ideile pot fi trimise până vineri, 18 mai, la ora 22:00, la adresa concurs@capital.ro. Nu uita să ne trimiţi, pe lângă răspuns, şi datele personale!

Redacţia CAPITAL va vota ideea câştigătoare, iar fericitul câştigător va fi anunţat luni, 21 mai.
Succes!