În urma săvârșirii unor fapte de abuz în serviciu şi luare de mită, fostul baron a primit o sentință de 7 ani şi 10 luni de închisoare. Trebuie menționat că decizia este definitivă şi cu executare.
Condamnare de ultim moment! Sentința este definitivă
Este vorba despre fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Adrian Căncescu, care a ocupat funcția respectivă timp de 12 ani, din partea PNL. Acesta a primit recent o sentință de 7 ani şi 10 luni de închisoare pentru fapte de corupție.
„La data de 01 februarie 2022, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Brașov pe numele unui bărbat, în vârstă de 70 ani din județul Brașov, prin care este condamnat la o pedeapsă de 7 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție. Bărbatul, care nu era urmărit național, a fost preluat și urmează a fi depus în Penitenciarul Codlea”, este scris într-un comunicat de presă.
Ar fi primit mită peste un milion de lei
Amintim că acesta ar fi primit mită peste un milion de lei pentru a indexa mai multe contracte din 2006 şi 2007 ale unui socitetăți comerciale cu factorul K, privind dobânzile și actualizarea la inflație dată de Guvern în 2008.
Toate aceste lucruri s-ar fi întâmplat în perioada în care acesta era președinte în funcție al CJ Braşov. În acest context, DNA a demonstrat că respectivele contracte nu intrau sub incidența acestor facilități. Vorbim despre lucrări de modernizare la Spitalul Clinic Județean Brașov, Centrul Recreațional Olimpia, dar și alte lucrări publice.
Soluția pe scurt
„A. În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov, de inculpaţii Căncescu Aristotel Adrian, Ispas Radu Petru, Diniţă Ion şi Popa Mircea Constantin împotriva sentinţei penale nr. 44/S din data de 30.04.2020 pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care o desfiinţează în parte cu privire la modul de soluţionare a laturii penale a cauzei.
A.1. În baza art. 396 alin. 5 din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I din Codul de procedură penală achită pe inculpatul Căncescu Aristotel Adrian cu privire la comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu prevăzută de art. 47 din Codul penal raportat la art. 297 alin. 1 din Codul penal (faptă relativ la atribuirea contractului de achiziţii publice ”Proiectare şi execuţie, reabilitare – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov – Consolidare şi reamenajare Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov – Corp B”).
În baza art. 291 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi a art. 75 alin. 2 lit. b din Codul penal şi art. 76 alin. 1 din Codul penal şi art. 79 din Codul penal condamnă pe inculpatul Căncescu Aristotel Adrian la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. În baza art. 289 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi a art. 75 alin. 2 lit. b din Codul penal şi art. 76 alin. 1 din Codul penal şi art. 79 din Codul penal condamnă pe inculpatul Căncescu Aristotel Adrian la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g din Codul penal pe o durată de 5 ani pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.
În baza art. 38 alin. 1 din Codul penal, art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal şi art. 45 alin. 3 lit. a din Codul penal contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta decizie cu pedepsele de 5 ani închisoare şi respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa apelată pentru infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (fapte relativ la actualizarea preţului cu un coeficient „k” pentru contractele de achiziţii publice nr. 8798/10.11.2006 şi nr. 69/20.09.2007) şi aplică inculpatului Căncescu Aristotel Adrian pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite – respectiv 2 ani şi 10 luni închisoare – inculpatul Căncescu Aristotel Adrian având de executat în final pedeapsa de 7 (şapte) ani şi 10 (zece) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g din Codul penal pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă complementară care se va executa conform dispoziţiilor art. 68 alin. 1 lit. c din Codul penal.
În temeiul art. 289 alin. 3 din Codul penal confiscă de la S.C. Canaris S.R.L. Braşov suma de 1.248.704,95 lei, primită ca mită.
A.2. Schimbă temeiul achitării inculpatului Cirică Emil Cristian pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 309 din Codul penal şi art. 5 din Codul penal (faptă relativ la actualizarea preţului cu un coeficient „k” pentru contractul de achiziţii publice nr. 69/20.09.2007) din art. 16 alin. 1 lit. b teza I din Codul de procedură penală în art. 16 alin. 1 lit. b teza II din Codul de procedură penală.
A.3. Schimbă temeiului achitării inculpatului Ispas Radu Petru pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 309 din Codul penal şi art. 5 din Codul penal (faptă relativ la actualizarea preţului cu un coeficient „k” pentru contractul de achiziţii publice nr. 8798/10.11.2006 ) din art. 16 alin. 1 lit. b teza I din Codul de procedură penală în art. 16 alin. 1 lit. b teza II din Codul de procedură penală.
A.4. În temeiul art. 396 alin. 6 din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. f teza II din Codul de procedură penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Diniţă Ion pentru infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. 1 din Codul penal 1968 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Diniţă Ion pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu prevăzută de art. 26 din Codul penal 1968 raportat la art. 248 din Codul penal 1968 şi art. 248 ind. 1 din Codul penal 1968 raportat la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 2 din Codul penal 1968 şi art. 76 alin. 1 lit. b din Codul penal 1968, cu aplicarea art. 5 din Codul penal (cu referire la actualizarea preţului cu coeficientul „k” pentru contractul de achiziţii publice nr. 69/20.09.2007) de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.
Reduce pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului Diniţă Ion prin sentinţa apelată de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare. În temeiul art. 86 ind. 1 şi art. 86 ind. 2 din Codul penal 1968 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului Diniţă Ion, pe un termen de încercare de 4 ani. În temeiul art. 71 alin. 1 din Codul penal 1968 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b din Codul penal 1968. În temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal 1968 dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 86 ind. 3 alin. 1 din Codul penal 1968 dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Braşov; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage atenţia inculpatului Diniţă Ion asupra dispoziţiilor art. 86 ind. 4 raportat la art. 83 şi art. 84 din Codul penal 1968 potrivit cărora săvârşirea unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare atrage revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea în întregime a pedepsei.
A.5. În baza art. 396 alin. 5 din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I din Codul de procedură penală achită pe inculpatul Popa Mircea Constantin cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 308 din Codul penal şi art. 5 din Codul penal (faptă relativ la executarea contractului de achiziţie nr. 638/29.01.2007 pentru realizarea investiţiei „Reabilitare, amenajări şi refuncţionalizare Complex de agrement Tâmpa”).
A.6. În baza art. 396 alin. 5 din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I din Codul de procedură penală achită pe inculpatul Ispas Radu Petru cu privire la comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu prevăzută de art. 47 din Codul penal raportat la art. 297 alin. 1 din Codul penal (faptă relativ la atribuirea contractului de achiziţii publice ”Proiectare şi execuţie, reabilitare – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov – Consolidare şi reamenajare Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov – Corp B”).
Înlătură obligarea inculpatului Ispas Radu Petru la plata sumei de 3000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare aferente judecării cauzei în fond. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. B. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală respinge, ca nefondate, apelurile declarate împotriva aceleiaşi sentinţe de partea civilă Unitatea administrativ-teritorială Judeţul Braşov, inculpaţii Bâgiu Gabriel, Gheorghieş Maria, Costea Viorel. C. În baza art. 275 alin. 2, 4 din Codul de procedură penală obligă pe apelanţii partea civilă Unitatea administrativ-teritorială Judeţul Braşov, inculpaţii Bâgiu Gabriel, Gheorghieş Maria, Costea Viorel la plata către stat a sumei de câte 1000 lei fiecare cu titlul de cheltuieli judiciare în apel.
În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 din Codul de procedură penală, suma de câte 1253 lei, reprezentând onorariul avocaţilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţii Cirică Emil Cristian şi S.C. Canaris S.R.L., se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată la data de 1 februarie 2022 prin punerea la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei”, este scris pe site-ul Ministerului Justiţiei.