Anul 1918 a rămas în istorie prin formarea statului național-unitar român, denumirea obișnuită fiind de România Mare. Chiar dacă exista în continuare un mediu rural dominant, orașul era orientat evident spre dezvoltare după modelul oferit de Europa occidentală și de SUA.
Erau importate autovehicule de peste ocean sau de la firme renumite de pe continent. Utilajele industriale erau aduse tot din statele dezvoltate. Au apărut transporturile aeriene și existau fabrici de avioane la Brașov și București. Se dezvolta și industria de armament, uzinele producând armament de infanterie, tunuri, aruncătoare de mine, avioane de luptă până la categoria bombardier și blindate ușoare. Licențele erau importate din Franța, Anglia și Italia. Apropierea și apoi declanșarea războiului mondial au dus la o colaborare intensă cu Germania, industria primind utilaje moderne.
Aliatul de la Berlin a trimis partenerului român avioane de luptă capabile să înfrunte aparatele sovietice și chiar temutele bombardiere strategice americane. Au sosit 40 de avioane Me-109 G, un coșmar al oricărui pilot inamic. Chiar și modernele P-51 și P-47 ale aviației americane erau vulnerabile dacă avionul german era condus de un as. Alte 24 de Me-110 puteau să devină un pericol pentru avioanele de bombardament neînsoțite sau care zburau noaptea. Chiar dacă nu erau chiar un vârf al tehnicii volante, cele 12 aparate din modelul Hs-129 puteau să atace la sol coloanele sovietice. Aviația de asalt de care ar fi fost mare nevoie în 1941 se forma abia în 1944. Corpul 1 aerian era o mare unitate tactică de elită ce lupta alături de partenerul german și Berlinul se ocupa în mod special de instruirea echipajelor, dotare cu aeronave și întreținere. Aici au fost primite 31 de Me-109 G, 37 Ju-87, 31 Ju-88 și 35 Hs-129.
România a fost supusă unui crunt jaf
Cum industria germană era sub presiunea comenzilor din partea propriilor trupe și fabricile erau expuse bombardamentelor strategice, s-a decis ca livrările de tehnică aeronautică să se facă sub formă de piese și acestea să fie asamblate la Brașov în aparatele Me-109. Se forma astfel o forță de muncă pricepută și care ar fi stat la baza formării unei industrii aeronautice performante prin colaborarea cu parteneri occidentali.
Sosirea trupelor sovietice a dat toate socotelile peste cap și România a fost supusă unui crunt jaf. Utilajele moderne au fost luate în contul despăgubirilor de război și trecute peste Prut. Fabricile au fost puse la pământ prin aceste decizii ale autorităților comuniste. S-a ales praful din I.A.R. Brașov și s-a trecut la producția de tractoare, nici acestea nefiind moderne. Muncitorii treceau de la asamblarea de avioane performante la mașini uzate moral pentru că așa dorea dictatorul de la Moscova.
Abia după 1970 și-a dat seama conducerea de la București în ce dezastru tehnologic se află și a început să facă investiții în domeniul aeronautic cu acordul Uniunii Sovietice. Au fost aduse mașini-unelte performante și au fost obținute licențe pentru avioane cu elice, elicoptere și avioane cu reacție. Din păcate, au fost două decenii pierdute din cauza deciziilor politice și în care au fost asamblate numai avioane ce nu se puteau compara cu cele gândite înainte de 1945.